13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăEconomieFoto interviuGALERIE FOTO: Cine este viitorul Rege al Spaniei

GALERIE FOTO: Cine este viitorul Rege al Spaniei

Viitorul Rege al Spaniei, Prințul Filip de Bourbon și Grecia, s-a născut pe 30 ianuarie 1968, fiind singurul descendent de sex masculin al familiei regale a Spaniei. Fiul regelui Juan Carlos și a reginei Sofia a Greciei a absolvit Facultatea de Drept a Universității din Madrid și are un master în Relații Internaționale la Universitatea Georgetown din Washington.

Moștenitorul tronului Spaniei este căsătorit cu o fostă ziaristă, Letizia Ortiz Rocasolano, cu care are două fiice, Leonor și Sofia. Letizia, al cărui tată a fost tot ziarist, și-a început cariera de jurnalistă la postul de televiziune CNN+, un canal privat al Grupului Prisa. A urmat Bloomberg TV, iar în anul 2000, Televiziunea Spaniolă – TVE, post pentru care a ”transmis de la fața locului” evenimentele din 11 septembrie și invazia din Irak.

Anunțul făcut de Casa Regală la 1 noiembrie 2003, referitor la nunta Prințului Filip cu Letizia a luat prin surprindere opinia publică din Spania. Într-o țară catolică, căsătoria unui prinț moștenitor cu o femeie care a divorțat părea la acea vreme ceva de neconceput. Nunta regală a avut loc pe 22 mai 2004, iar un an mai târziu s-a născut prima fiică a cuplului, Leonor, și a doua moștenitoare la tron în linie directă. Iar, în 2007 Letizia a născut-o pe cea de-a doua fiică, Sofia.

Foto: El Mundo

 

 

 

Cele mai citite

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...

PAOK-ul lui Răzvan Lucescu, eliminată din Conference League! Echipele calificate în semifinalele competiției

PAOK Salonic, echipă antrenată de românul Răzvan Lucescu, a ratat calificarea în semifinalele Conference League, după ce a fost învinsă de pe teren propriu...

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...
Ultima oră
Pe aceeași temă