16.5 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăEconomieFoto interviuVIDEO. In memoriam. Robin Williams, un comic trist

VIDEO. In memoriam. Robin Williams, un comic trist

Robin Williams, unul dintre cei mai iubiți actori ai marelui ecran, un autentic geniu comic, s-a stins din viață la locuința sa din California. După primele cercetări ale poliției americane, se pare că artistul s-ar fi sinucis. În ciuda succesului său imens, actorul suferea de ani buni de o severă depresie.

De altfel, Robin Williams a recunoscut că a fost, de-a lungul timpului, dependent de cocaină și mai ales de alcool. Într-un interviu pe care i l-a dat la un moment dat lui Larry King, el mărturisea, cu umorul său caracteristic, că este un „bețivan“. De altfel, de curând, el se înscrise într-un nou program de dezintoxicare.

 

Soția sa, Susan Schneider, cea de-a treia consoartă a actorului, a declarat că și-a pierdut nu numai soțul, ci și cel mai bun prieten. Ea a rugat presa să fie înțelegătoare cu durerea familiei și să nu se concentreze pe moartea artistului, ci pe „nenumăratele momente de râs și voie bună pe care Robin ­le-a dăruit publicului său“.

„Posedat“ de demonii comediei

Robin Williams a fost nominalizat de patru ori la premiile Oscar pentru rolurile nemuritoare din „Cercul poeților dispăruți“, „Bună dimineața, Vietnam“, „Regele pescar“ și „Good Will Hunting“. A cucerit celebra statuetă pentru rolul secundar din „Good Will Hunting“, unde interpreta un psiholog.

Cu o inteligență scenică sclipitoare, sensibil, versatil, el putea interpreta orice rol, de la personaje de desene animate la eroi shakespearieni. Dar marele său talent era cel de comic. Trecea cu ușurință de la o mască la alta, din el țâșnind mii de voci diferite, de parcă ar fi fost posedat de un demon al comediei. Putea imita practic orice om și orice viețuitoare. Se spunea chiar, mai în glumă, mai în serios, că atunci când imita sunetul de împerechere al unui animal, acela ar fi fost mai curând atras de Robin Williams decât de adevărata sa pereche. Era recunoscut nu doar ca un mare artist, ci și ca un suflet foarte generos. S-a implicat adesea în acțiuni de binefacere, susținând cu talentul și cu banii săi diverse cauze umanitare. A fost, de pildă, motorul unei asociații intitulate „Comic Relief“, care funcționa în beneficiul oamenilor fără adăpost.

Robin McLaurin Williams s-a născut la Chicago pe 21 iulie 1951. A crescut într-o familie bogată, fiind însă dat, după cum povestea mai târziu, de mic în grija menajerei. Și-a exersat încă din copilărie abilitățile de comic pentru a o face să râdă pe mama sa. Familia s-a mutat la San Francisco, unde tânărul Robin a absolvit liceul. Apoi, a studiat științele politice la Claremont Men’s College și s-a înscris la College of Marin pentru a studia teatrul. A câștigat o bursă pentru a studia la prestigiosul Institut Juilliard din New York, unde a petrecut trei ani învățând arta dramatică de la mentorul său, John Houseman. Și-ar fi dorit să ajungă actor de dramă, dar nu avea „intrările“ necesare. Așa că și-a exploatat geniul comic începându-și cariera ca stand-up comedian. Pentru că nu-i ajungeau banii, s-a angajat ca barman și ca vânzător de înghețată. S-a mutat după un timp la Los Angeles, unde făcea show-uri de improvizație în cluburi de profil ca The Improv și The Comedy Store. A primit și câteva roluri mici în programe TV, dar a dat marea lovitură de-abia în 1978 cu rolul unui adorabil extraterestru de pe planeta Ork din serialul „Happy Days“, rol în care Robin Williams a avut libertatea să improvizeze cât dorește. Inițial, personajul său, Mork, trebuia să apară doar într-un episod, dar producătorii programului au fost asaltați de mii de scrisori de la fanii care l-au adorat din prima clipă pe Mork. În curând, personajul a avut propriul show, „Mork & Mindy“, și a devenit atât de popular încât o fabrică de jucării a creat o copie a sa, o păpușă binecrescută, care saluta în limba „orkiană“, spunând „nanu-nanu“ în loc de „hello“.

Citește și: Actorul Robin Williams s-a spânzurat cu o curea, arată raportul anchetatorilor

„Nu pot să uit cum l-am cunoscut“, a povestit Garry Marshall, creatorul serialelor „Happy Days“ și „Mork & Mindy“. „Stătea în cap pe scaunul de la biroul meu și se făcea că bea dintr-un pahar cu apă folosindu-și un deget pe post de pai.Pe atunci lucram cu trei camere, dar mi-am dat seama că așa pierdeam o mulțime din figurile și din poantele pe care le făcea Robin. Așa că am mai introdus pe platou încă o cameră și ­l-am instruit pe operator să-l urmărească doar pe Robin. Acum, dacă mă gândesc bine, cred că nici patru camere de luat vederi nu au fost de ajuns. Aș fi avut nevoie de cel puțin cinci ca să putem filma tot ce făcea el.“

Robin Williams a trecut peste noapte de la statutul de necunoscut la cel de star național. După cum recunoștea chiar el, gloria a venit prea repede și l-a luat „pe sus“. Ca mulți alți artiști, s-a dedat, în afara platourilor de filmare, unor orgii stropite din plin cu alcool.

Citește și: A murit actorul Robin Williams. Posibilă sinucidere. Obama, printre cei care și-au prezentat condoleanțele

Primul său rol pe marele ecran, „Popeye“, nu a fost pe măsura așteptărilor, dar cel de-al doilea din „Lumea după Garp“ a încântat publicul.

Primul său mare succes în cinema i l-a adus rolul de disc-jockey nonconformist la un post de radio al armatei din „Bună dimineața, Vietnam!“.

Iar printre interpretările sale care vor rămâne în istoria cinematografiei se numără și cea din „Cercul poeților dispăruți“, unde juca un profesor de literatură care le inspiră elevilor săi pasiunea pentru poezie, teatru și aventură, în ciuda rigorilor unei școli bazate pe disciplină de fier.

Citește și: Rolurile care i-au adus celebritatea lui Robin Williams

Dintre rolurile sale comice nu vor ­putea fi ușor uitate savurosul homosexual din „Colivia cu nebune“ sau cel în travesti din „Doamna Doubtfire“.

Unele dintre cele mai dragi roluri ale sale erau cele adresate copiilor, fie că apărea în acele pelicule în carne și oase, ca în „Hook“ sau „Jumanji“, fie că își împrumuta vocea unor eroi de desene animate, ca în „Jucării“.

El însuși a fost un om mare cu un suflet de copil, cu un sfârșit nedrept de trist pentru câtă bucurie a dăruit lumii întregi.  

Cele mai citite

Horia Constantinescu a demisionat din fruntea ANPC și va candida din partea PSD la Primăria Constanța

Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC. Constantinescu a anunțat, luni, că a semnat cererea de demisie din funcţia de preşedinte al Autorităţii...

Lucian Bode a văzut șacalii. Cine-i prinde?

Învățat despre utilitatea glonțului magic, Lucian Bode a lansat cel mai consistent mesaj de campanie electorală: “În vremuri grele, apar șacalii, care așteaptă un...

Olaf Scholz, vizită în China: Nu fumăm toți cannabis în Germania

Cancelarul Olaf Scholz i-a asigurat luni pe studenții chinezi că nu vor fi nevoiți să fumeze cannabis dacă aleg să studieze în Germania, liderul...
Ultima oră
Pe aceeași temă