12 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăEconomieFoto interviuLady Gaga dezvăluie că a fost violată

Lady Gaga dezvăluie că a fost violată

Lady Gaga a dezvăluit într-un interviu recent faptul că a fost violată la vârsta de 19 ani, iar acea traumă a inspirat-o să compună cântecul "Swine", informează Mediafax.

În interviul pe care l-a acordat, marţi, jurnalistului Howard Stern, Lady Gaga spune că a fost violată la vârsta de 19 ani, dar nu a dorit să vorbească până acum în public despre acel episod sumbru din viaţa ei, întrucât nu voia ca acesta să o definească.

"Am trecut prin nişte lucruri îngrozitoare, de care pot să râd acum, pentru că am participat după aceea, de-a lungul anilor, la multe sesiuni de terapie psihologică, fizică şi emoţională, pentru a mă vindeca", a declarat Lady Gaga în acel interviu.

"Muzica a fost minunată pentru mine. Dar, ştiţi cum e, într-o vreme eram doar o cochilie a propriei persoane. S-a întâmplat când aveam 19 ani. Am mers la o şcoală catolică şi apoi au început să se întâmple dintr-odată tot felul de lucruri grozave, iar eu îmi spuneam: «Aşa sunt oare adulţii?»", a adăugat ea.

Aceste explicaţii au venit după ce Howard Stern a rugat-o pe Lady Gaga să explice mesajul piesei sale "Swine". Cântăreaţa a spus că acel cântec "vorbeşte despre viol, e un cântec despre demoralizare, despre furie, mânie şi pasiune".

"Iar eu acumulasem în mine multă durere, pe care voiam să o eliberez", a explicat artista americană.

Lady Gaga spune că nu a dorit să divulge mai devreme informaţia despre acel viol pentru că nu voia ca agresorul să îşi asume meritele pentru motivaţia ei de a avea succes în industria muzicală.

"Nu voi permite nimănui să spună că lucrurile inteligente şi creative pe care le-am făcut vreodată s-ar datora unui nenorocit care mi-a făcut acel lucru. Îmi asum responsabilitatea pentru toată durerea mea arătând bine şi făcând lucruri bune din acea durere interioară. Am făcut aceste lucruri", a spus aceasta.

După aproape 10 ani de la acea agresiune, Lady Gaga spune că ar fi în continuare foarte speriată dacă s-ar întâlni din nou cu agresorul ei: "Nu ştiu cum aş reacţiona. Aş fi terifiată. Aş paraliza. L-am văzut o dată într-un magazin şi am rămas paralizată de frică. Abia la câţiva ani după aceea mi-am spus: «Asta a fost o prostie!»", a adăugat vedeta americană.

Cântăreaţa Lady Gaga, care a concertat la Bucureşti în august 2012, a devenit celebră graţie unor piese precum "Bad Romance" şi "Poker Face", dar şi cu ajutorul unui marketing agresiv şi al provocărilor – în special vestimentare.

Lady Gaga, al cărei nume real este Stefani Germanotta, este renumită pentru spectacolele ei adeseori controversate. La gala MTV VMA 2010, artista americană a purtat o rochie croită din bucăţi de carne crudă, în semn de protest faţă de politica "don't-ask-don't-tell" ("nu întreba, nu spune") din armata americană. Această lege, care impunea militarilor să îşi ascundă homosexualitatea, a fost abrogată în 2011.

Cele mai citite

Franța e gata să medieze între Israel și Hezbollah

Ministrul de Externe al Franţei, Stephane Sejourne, i-a cerut Israelului să facă publică poziţia sa cu privire la o propunere menită să dezamorseze tensiunile...

Prințul de Wales întrebat despre soție și copii: „Toţi sunt bine, mulţumesc. Da, suntem bine”

„ Vă supăraţi dacă vă întreb cum se simt soţia şi copiii dumneavoastră?" a fost întrebat prinţul de Wales de o femeie, potrivit actualitate.org. El...

Estonia acuză Rusia că-i perturbă zboorurile prin interferența cu semnalele GPS

Finair a anunțat că a suspendat zborurile timp de o lună, potrivit radioromania.ro. Estonia acuză Rusia că prin interferența cu semnale GPS încalcă reglementările naționale...
Ultima oră
Pe aceeași temă