9.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăEconomieFoto interviuMel Gibson, ANCHETAT de poliția australiană. Ce i-ar fi făcut unei fotoreportere

Mel Gibson, ANCHETAT de poliția australiană. Ce i-ar fi făcut unei fotoreportere

Celebru actor american Mel Gibson este anchetat de poliția australiană, pentru că ar fi jignit și bruscat o fotoreporteră care îl fotografiase în compania unei tinere, relatează AFP, citată de Agerpres. 

Fotoreportera la cotidianul Daily Telegraph din Sydney, Kristi Miller, a spus că i-a făcut două fotografii lui Mel Gibson (59 de ani) în timp ce acesta pleca duminică seară de la un cinematograf din oraș, însoțit de Rosalind Ross (24 de ani), motiv pentru care a fost agresată de actor.

Miller a declarat că a fost împinsă de Gibson și insultată. Actorul ‘nu era în apele lui’, a adăugat fotoreportera, precizând că a fost și scuipată în față. ‘Am fost șocată că am fost împinsă’, a afirmat ea.

Poliția din New South Wales a anunțat că investigheze incidentul, fără să precizeze care ar fi infracțiunea vizată. ‘Poliția a fost informată de implicarea unui bărbat într-o altercație cu o fotoreporteră. Se pare că a împins-o’, a scris poliția într-un comunicat. ‘Facem apel la oricine a fost martor la incident să se prezinte la poliție’, se mai spune în comunicat.

Anturajul lui Mel Gibson din Statele Unite a negat orice contact fizic între eroul din ‘Braveheart’ și fotoreporteră. ‘Nu a existat niciun fel de contact fizic cu fotoreportera, care îl hărțuia pe clientul meu și pe prietena lui’, a declarat reprezentantul actorului, Alan Nierob, într-un mesaj adresat Daily Telegraph.

Kristi Miller afirmă că Mel Gibson a continuat să o atace până când prietena lui l-a îndepărtat și i-a cerut scuze. ‘Am crezut că o să-mi dea un pumn în față’, a mai spus Kristi Miller, citată de AFP.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă