15.3 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăEconomieFoto interviuPeste 60 de vedete se mobilizează în favoarea refugiaţilor

Peste 60 de vedete se mobilizează în favoarea refugiaţilor

Peste 60 de celebrităţi s-au alăturat unor refugiaţi şi membri ai organizaţiilor de susţinere într-un videoclip lansat joi de UNHCR. “Apărăm refugiaţii, mulţumim că ne apăraţi” – mişcarea #WithRefugees doreşte să îşi arate prin acest clip sprijinul public pentru refugiaţii siliţi să fugă din calea conflictelor, dar şi opoziţia faţă de discursul împotriva acestor persoane şi politicile de azil tot mai restrictive, a afirmat Înaltul Comisariat al ONU pentru refugiaţi (UNHCR), relatează 20minutes.ch, preluată de Agerpres

Lansarea videoclipului a avut loc cu câteva zile înainte de Ziua Mondială a refugiaţilor, ce va fi marcată luni. 
Înaintea reuniunii la nivel înalt asupra mişcărilor de migranţi în lume, care va fi organizată în luna septembrie cu ocazia Adunării generale a ONU, va fi distribuită şi o petiţie care va putea fi semnată online. În aceasta se solicită ca fiecare copil din rândul refugiaţilor să aibă acces la educaţie, fiecare familie să beneficieze de o locuinţă sigură şi să poată lucra fiecare, folosindu-şi competenţele în folosul comunităţii. 

“Solicităm ca toate ţările să împartă responsabilitatea pentru a se asigura că refugiaţii sunt protejaţi şi au adăpost”, afirmă în videoclip actriţa şi ambasadoarea UNHCR, Cate Blanchett. 

Printre alte personalităţi care susţin cauza refugiaţilor se numără secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, lideri religioşi, actorii Benedict Cumberbatch, Chiwetel Ejiofor, Margot Robbie, Ben Stiller şi Helen Mirren, precum şi cântăreţi. 

Conflictele se adâncesc în lume, “ceea ce face ca un număr mai mare de persoane să îşi părăsească domiciliile decât înainte”, afirmă Înaltul Comisar Filippo Grandi, făcând un apel la “înţelegere, compasiune şi voinţă politică”, pentru a găsi soluţii în favoarea refugiaţilor, încheie 20minutes.ch.

Cele mai citite

Vechea și noua Caledonie ard în focurile electorale

Vechea și Noua Caledonie, ținuturi la 16.000 de km distanță unele de celelalte, dar cu legături vechi onomastice, sunt în flăcările electorale. După demisia premierului...
Ultima oră
Pe aceeași temă