9.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăEconomieFoto interviuActrița Scarlett Johansson va apărea într-o carte erotică

Actrița Scarlett Johansson va apărea într-o carte erotică

Celebra actriţă americană Scarlett Johansson a pierdut războiul cu un autor francez, pe care a încercat să îl impiedice să traducă în limba engleză o carte erotică despre ea. Cartea va apărea pe piaţă în luna septembrie, în print şi în format electronic, potrivit publicației britanice The Independent.

Romanul „The First Thing You See/ Primul lucru pe care îl vezi”, scris de Grégoire Delacourt, prezintă povestea unui tânăr mecanic dintr-un sat francez, care întâlneşte o femeie care pretinde a fi Scarlett Johansson.

Reprezentanţii editurii care va publica romanul au scos numele actriţei din carte şi susţin că personajul lui Delacourt nu este Johansson, ci o sosie.

Publicată în limba franceză în anul 2013, cartea „La première chose qu’on regarde” a înfuriat-o pe Johansson, care l-a dat pe Delacourt în judecată.

„Mă gândeam că îmi va trimite flori, din moment ce (romanul – n.r.) este o declaraţie de dragoste pentru ea ”, a comentat autorul.

Scarlett Johansson a susţinut că romanul îi violează intimitatea şi constituie „o folosire frauduloasă şi ilicită a numelui, faimei şi imaginii ei” pentru obţinere de profit.

De asemenea, avocaţii actriţei au spus că în cartea lui, autorul a făcut afirmaţii frauduloase despre viaţa personală a artistei şi că a prezentat-o ca pe un obiect sexual. Avocaţii actriţei au cerut plata unor daune în valoare de 50.000 de euro, precum şi interzicerea traducerii şi ecranizării cărţii.

„Mă înspăimântă ideea că judecătorii pot interveni pentru un personaj dintr-un roman. Este trist”, a spus Delacourt în anul 2013.

Aceeaşi opinie a avut-o şi editura franceză care a publicat romanul. „Este cu atât mai surprinzător cu cât cartea nici nu este despre Scarlett Johansson. Este despre dublura ei”, a spus o purtătoare de cuvânt.

După procesul din Paris, Johansson a primit 2.500 de euro daune şi alţi 2.500 de euro cheltuieli de judecată, dar cererea de interzicere a traducerii, publicării şi ecranizării cărţii a fost respinsă.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă