19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăEconomieFoto interviuSinead O'Connor şi-a anunţat fanii că se sinucide: Nu există o altă...

Sinead O’Connor şi-a anunţat fanii că se sinucide: Nu există o altă cale pentru a primi respect

Cântăreaţa irlandeză Sinead O’Connor a anunţat, duminică, pe pagina sa de Facebook, că a luat o supradoză ca răspuns la o serie de “trădări oribile” la care a fost supusă de familia sa. Artista a primit îngrijiri medicale şi se află în stare bună,  potrivit tmz.com, citat de Mediafax. 

În acest mesaj, cântăreaţa şi-a acuzat familia pentru gestul pe care o să îl facă. Artista a invocat “cruzimea îngrozitoare” la care este supusă de soţul său, Barry, de copiii săi şi chiar de iubita fiului ei, precizând că toate acestea ar fi început în luna august, când cântăreaţa ar fi suferit o intervenţie chirurgicală.

“Am luat o supradoză. Nu există o altă cale pentru a primi respect. Nu sunt acasă. Sunt la un hotel, undeva în Irlanda, înregistrată sub un alt nume”, a mai scris cântăreaţa, în vârstă de 48 de ani.

Ulterior, potrivit unor surse din Poliţia irlandeză, Sinead O’Connor a fost găsită în Dublin şi este bine. Totodată, cântăreaţa primeşte îngrijiri medicale, conform billboard.com.

Nu este prima dată când Sinead O’Connor a stârnit îngrijorarea admiratorilor ei din lumea întreagă. Cântăreaţa irlandeză a stârnit îngrijorarea fanilor ei şi în 2011, după ce a publicat pe Twitter o serie de comentarii în care a vorbit despre dorinţa ei de a se sinucide.

Sinead O’Connor a spus atunci că dacă ar putea să se sinucidă fără ca cei patru copii ai ei să afle despre acest lucru, ar face-o.

Pe de altă parte, Sinead O’Connor a încercat să se sinucidă şi în ziua în care împlinea vârsta de 33 de ani.

Cântăreaţa irlandeză a fost căsătorită de patru ori şi are patru copii.

Impetuozitatea, lipsa de tact, tunsoarea zero, atitudinea agresivă şi garderoba androgină sunt noţiunile cu care Sinead O’Connor a pornit revolta împotriva culturii pop, care impusese în anii ’80-’90 egalitatea între noţiunile de feminitate şi sexualitate.

Sinead O’Connor a devenit celebră pe plan internaţional în 1990, graţie piesei “Nothing Compares 2 U”, extras de pe albumul “I Do Not Want What I Haven’t Got”.

Sinead O’Connor a susţinut un concert la Arenele Romane din Bucureşti pe 11 iunie 2009.

 

Cele mai citite

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...

O țară din Asia face o ofertă mai bună decât țările UE. Coreea de Sud vrea să producă mașini blindate în România

Coreea de Sud, unul dintre aliații Statelor Unite, vrea să-și dezvolte o relație economică și militară specială cu România, oferindu-se să producă, în România,...

Dezvăluiri făcute de Anne Hathaway. Actrița a fost nevoită să se sărute cu zece bărbați

Experiența actoricească poate aduce cu sine momente neașteptate și provocatoare, iar Anne Hathaway a trăit unul dintre aceste momente la un casting. Actrița a...
Ultima oră
Pe aceeași temă