15.7 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialControversă: O fotografie cu prințesa Diana, la botezul nepoatei ei, prințesa Charlotte,...

Controversă: O fotografie cu prințesa Diana, la botezul nepoatei ei, prințesa Charlotte, iscă un scandal în mediul online

O fotografie editată în Photoshop, care o prezintă pe prințesa Diana alături de Ducesa de Cambridge, Kate Middleton, și fiica ei, Charlotte, la botezul micuței, a stârnit un val de controverse pe rețelele de socializare, conform publicației britanice The Independent.

Imaginea a fost creată de o americancă, Lori Eastwood. Femeia susține că a prelucrat imaginea Ducesei de Cambridge pentru a a duce un tribut prințesei Diana.

Apoi, o internaută din Milwaukee, Wisconsin, Mary Kohnke, a distribuit imaginea alături de descrierea: ”O editare reușită…Hai să o facem virală”. Peste 250.000 de persoane au distribuit imaginea. În timp ce unii utilizatori s-au arătat impresionați, alții au fost revoltați de apariția prințesei Diana în imagine.

Deschide galeria foto de mai sus pentru a citi reacțiile internauților vizavi de fotografia editată în care apare prințesa Diana

Botezul fiicei prinţului William al Marii Britanii şi a soţiei lui, ducesa de Cambridge, prinţesa Charlotte, a fost marcat de amintirea prinţesei Diana. Lady Di a fost omagiată la eveniment atât prin Biserica aleasă, muzica de fundal, costumaţia prinţului George, unul dintre naşii de botez, dar şi prin al treilea nume al prinţesei, Charlotte Elizabeth Diana.

Astfel, muzica aleasă de prinţul William şi soţia lui pentru eveniment a fost Prelude on Rhosymedre, de Vaughan Williams, care a fost folosită atât pentru nunta lor, cât şi pentru cea a prinţesei Diana cu prinţul de Wales, în anul 1981.

De asemenea, fotograful oficial al evenimentului a fost cel preferat de Lady Diana, Mario Testino.

Prințesa Diana a murit în Paris în anul 1997, la vârsta de 36 de ani, în urma unui accident de mașină. 

Cele mai citite

Irak ajută la misiunea de căutare a elicopterului ce îl transporta pe președintele Iranului

Elicopterul care îl avea la bord pe președintele Iranului, Ebrahim Rayeesi, a aterizat forțat, iar echipele de salvare fac eforturi să ajungă la locul...

Max Verstappen obține a 59-a victorie din cariera sa în Campionatului Mondial de Formula 1

Pilotul olandez Max Verstappen, reprezentând echipa Red Bull, a câștigat Marele Premiu al regiunii Emilia Romagna, desfășurat duminică la Imola, Italia. Aceasta reprezintă a...

CS Dinamo a făcut eventul! „Dulăii” au câștigat Cupa României după o finală cu CSM Constanța

Formația de handbal masculin CS Dinamo Bucureşti a cucerit Cupa României, după s-a impus cu 23-19 în finala disputată contra celor de la CSM...
Ultima oră
Pe aceeași temă