16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialVIDEO. O mireasă, condusă la altar de bărbatul care a primit inima...

VIDEO. O mireasă, condusă la altar de bărbatul care a primit inima tatălui ei

Deşi tatăl lui Jeni Stepien nu a putut fi la nunta fiicei, inima sa a fost acolo. Michael a fost ucis în 2006, iar după moartea sa inima i-a fost donată lui Arthur Thomas. Gestul i-a salvat viaţa, iar zece ani mai târziu, Thomas a condus fiica salvatorului său la altar, povesteşte Mashable.com.

Jeni şi familia sa au ţinut legătura cu Thomas încă de când acesta a primit noua inimă, dar nu s-au văzut faţă în faţă până cu o zi înainte de nuntă. Jeni i-a cerut lui Thomas, printr-o scrisoare, s-o conducă la altar, iar acesta a acceptat.

Toată lumea a fost cuprinsă de emoţie când Jeni a ascultat cum îi bate inima lui Thomas. „Sunt atât de încântată, a spus ea. Întreaga familie este acum aici. Este ca şi cum suntem cu toţii împreună. Mă simt ca şi cum tatăl meu ar fi aici.”

Reportajele transmise de postul local de televiziune CBS din Pittsburg au făcut ocolul internetului imediat, iar Jeni speră că astfel oamenii vor înţelege mai bine importanţa donării de organe.

Cele mai citite

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Lukașenko acuză Occidentul și opoziția de un atac cu drone pornit din Lituania

Serviciul de securitate din Belarus a susținut joi că a dejucat un atac asupra capitalei Minsk cu ajutorul unor drone lansate din Lituania, a...

Rusia susține că va avea “ținte legitime” în Polonia, dacă această țară va găzdui arme nucleare americane

"Instalațiile relevante" din Polonia vor deveni "ținte legitime" pentru Rusia, dacă această țară va primi pe teritoriul ei arme nucleare ale Statelor Unite. Acest avertisment...
Ultima oră
Pe aceeași temă