10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialVIDEO: Tigrul Amur și-a atacat prietenul țap, pentru că nu îl lăsa...

VIDEO: Tigrul Amur și-a atacat prietenul țap, pentru că nu îl lăsa să se odihnească

Tigrul siberian Amur, renumit pentru prietenia sa cu un ţap care i-a fost oferit drept hrană, şi-a atacat, prietenul, în glumă, fără să îl rănească, informează administratoarea parcului care găzduieşte animalele, potrivit Agerpres.

În noiembrie, tigrul Amur, din parcul safari Primorski, situat la aproximativ 70 de kilometri de Vladivostok, a refuzat să-l mănânce pe Timur, ţapul oferit drept hrană, trăind în armonie cu animalul, care îl urmărea peste tot şi dormea chiar alături de el. 

Cu toate acestea, cei doi prieteni au fost separaţi, marţi, din cauza comportamentului agresiv al ţapului, care s-a “năpustit cu coarnele la tigru şi l-a urmărit fără a-l lăsa să se odihnească”, potrivit directorului instituţiei, Dmitri Mezentsev. Astfel, tigrul a reacţionat, pentru a-l da pe Timur din calea sa.

“La un moment dat, tigrul nu l-a mai suportat şi l-a prins de ceafă pentru a-l da deoparte. Timur nu este rănit, dar a suferit un şoc puternic, deoarece nu era obişnuit ca tigrul să riposteze”, a adăugat el. 

Citeşte şi: VIDEO UIMITOR. Un ţap se împrieteneşte cu un tigru siberian

Angajaţii parcului s-au deplasat la faţa locului pentru a-i separa cei doi prieteni care trăiesc, în prezent, separat. Pentru a-l ajuta pe Timur să îndure noua sa singurătate, responsabilii parcului au decis să îi găsească o parteneră.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă