15.7 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialReţeta zilei, cu legume de mai: Clătite cu şuncă şi sparanghel

Reţeta zilei, cu legume de mai: Clătite cu şuncă şi sparanghel

Sparanghelul şi şunca sunt o combinaţie perfectă, care poate fi îmbunătăţită doar cu un extraordinar sos de casă. Aceste clătite cu şuncă şi sparanghel sunt un excelent fel principal.

INGREDIENTE:

  • 24 fire de sparanghel
  • opt felii de şuncă

Pentru aluatul de clătite:

  • 100 g de făină
  • 250 ml de lapte
  • 50 g de unt topit
  • două ouă
  • sare

Pentru sos:

  • trei gălbenuşuri de ou
  • 250 g de unt nesărat, topit
  • zeama de la o jumătate de lămâie

MOD DE PREPARARE:

Porneşte cuptorul la 180 de grade sau treapta 4 şi lasă-l să se încălzească.

Pentru compoziţia de clătite, pune ouăle într-un bol şi adaugă făina, bătând repede cu telul. Pune sare şi jumătate din cantitatea de lapte, continuând să baţi. La final, pune untul şi restul de lapte pentru a obţine o compoziţie subţire, de consistenţa unei creme care curge. Lasă la frigider pentru 30 de minute.

Pune puţin unt într-o tigaie, iar când este încins, pune cu polonicul compoziţie de clătite cât să acoperi fundul tigăii cu un strat subţire. După 30 de secunde, ridică marginile clătitei cu o paletă, ca să verifici dacă este aurie. Întoarce-o pe cealaltă parte şi mai las-o la copt câteva secunde, apoi răstoarn-o pe un platou.

Fără să mai adaugi grăsime în tigaie, repetă operaţiunea până obţii opt clătite.

Pentru sos, amestecă gălbenuşurile cu o lingură de apă într-un vas special pentru preparat sosuri, la foc foarte mic, până când compoziţia devine groasă şi fină. Ia vasul de pe foc şi continuă să amesteci în timp ce adaugi, puţin câte puţin, untul topit. Nu pune şi zerul care a rămas în vasul în care ai topit untul.

Potriveşte de sare şi piper şi adaugă suc de lămâie, după gust. Păstrează sosul la cald.

Fierbe sparanghelul în apă cu sare până se înmoaie. Apoi clăteşte-l cu apă rece, scurge-l bine şi lasă-l să se usuce.

Pentru a asambla această delicatese, pune pe o farfurie o clătită, iar deasupra ei o felie de şuncă. Apoi aranjează trei fire de sparanghel peste şuncă. Rulează clătita şi aşaz-o într-o tavă de copt unsă uşor cu unt. Repetă operaţiunea cu celelalte clătite. Când toate sunt aranjate, bagă tava în cuptorul preîncălzit şi lasă la copt aproximativ 20 de minute.

La servire, aşază pe o farfurie o clătită şi toarnă uşor sosul de casă păstrat la cald.

Poftă bună!

Cele mai citite

Hezbollah anunță că a bombardat nordul Israelului

Gruparea şiită libaneză Hezbollah a declarat că a vizat intens ţinte militare în nordul Israelului şi, pentru prima dată, o bază militară de lângă...

Asistat de Xi Jinping, Putin se pregătește de un război lung cu Occidentul

Prezența unui civil în fruntea ministerului apărării din Federația Rusă și recenta modificare a legii învățământului din China, prin care elevii din gimnaziu vor...

Rețelele Politice ale lui Nicușor Dan: Influența USR în Primăria București

În mandatul lui Nicușor Dan ca primar al Capitalei, bucureștenii nu au avut parte de proiectele și investițiile necesare pentru rezolvarea problemelor locale. În...
Ultima oră
Pe aceeași temă