Stil de viata
 
7 cauze ascunse ale oboselii
7 Octombrie 2008
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
13018 VIZUALIZARI | COMENTARII  36

Dormim suficient, cate 7-8 ore pe noapte, si totusi ne simtim extenuati? Inainte de a da vina pe obligatiile zilnice, care par interminabile, si pe stilul modern de trai, specialistii ne recomanda sa invatam cate ceva despre cauzele ("radacinile") acestei oboseli inexplicabile si apoi sa incercam "sa smulgem" efectele ei nedorite. Intr-un articol publicat recent in publicatia "American Journal of Medicine", dr. Brunilda Nazario a identificat 7 cauze ascunse ale oboselii fizice si psihice de care se plang tot mai multi pacienti:
1) Anemia

Unele persoane resimt oboseala din cauza deficitului de fier din organism, in special femeile care au avut probleme ginecologice. "Deficitul de vitamine (mai ales acid folic si vitamina B12), sangerarile menstruale, o operatie recenta, o nastere, o afectiune renala – toate pot cauza anemia, detectabila prin masurarea hemoglobinei. Fierul este continut in celulele rosii ale sangelui, care poarta oxigenul catre plamani sau alte organe si zone ale corpului. Cand acestea nu sunt oxigenate suficient, apare oboseala" – explica dr. Rebecca Amaru, specialist in obstretica si ginecologie la Centrul Medical Universitar din New York. Simptomele cele mai frecvente sunt ameteala, senzatia de frig si iritabilitatea. Tratamentul include suplimente de fier si vitamine, dar si o alimentatie bogata in carne rosie, broccoli sau spanac.


2) Hipotiroidismul

 

"Daca pe langa oboseala, va simtiti vlaguiti si deprimati, n-ar fi rau sa investigati o eventuala problema endocrina. O tiroida lenesa netratata destabilizeaza metobolismul, inclusiv prin aparitia unei oboseli persistente" – avertizeaza  dr. Nieca Goldberg, directorul Programului de asistenta a persoanelor cu afectiuni cardiovasculare de la Centrul Medical Universitar din New York. Prin cateva dozari hormonale (teste de sange cunoscute ca T3 si T4) se poate pune rapid un diagnostic de insuficienta tiroidiana si, printr-un tratament corespunzator cu hormoni de sinteza, situatia se va remedia rapid.


3) Infectii ale tractului urinar  

 

Cauzata de regula de o bacterie, infectia urinara poate fi uneori asimptomatica. Oboseala insa poate fi simptomul-cheie in diagnostic.  Tratamentul presupune o medicatie antibiotica orala, iar refacerea organismului se realizeaza intr-o saptamana.


4) Excesul de cofeina


Multi dintre noi obisnuiesc ca in timpul zilei sa ia repede o ceasca de cafea sau un pahar de cola ca sa-si recapete energia, dar in unele cazuri se obtine un efect opus celui scontat. Concret, dr Stephen Pray explica intr-un articol publicat in revista "US Pharmacist" ca efectul stimulant al cofeinei se reduce drastic in momentul in care se ajunge la exces.  "La unele persoane, abuzul se manifesta printr-o stare de oboseala accentuata" - sustine dr. Pray. Solutia? Eliminarea sau cel putin reducerea consumului de cofeina prin "taierea" portiilor de cafea, ciocolata, ceai si chiar evitarea administrarii unor medicamente care contin aceasta substanta.


5) Alergiile alimentare

 

Teoretic, hrana ne ofera energie. Dar intoleranta la anumite produse alimentare - cunoscute sub denumirea de alergii - au un efect opus, adica ne vlaguiesc de energie. Potrivit dr. Rudy Rivera, autorul cartii "Alergiile necunoscute la mancare sunt cele care te fac gras", chiar si o intoleranta ocazionala, de intensitate medie, este raspunzatoare de aparitia starii de somnolenta".  Cea mai buna metoda de a elimina aceasta ipoteza este excluderea din meniu a acelor alimente care sunt suspectate ca provoaca alergia. Daca intr-un interval de 10-30 de minute starea de oboseala persista, atunci trebuie cautata o alta cauza. Specialistii recomanda si efectuarea unor teste la anumiti alergeni.


6) Tulburari de respiratie in timpul somnului

 

Daca dormim insuficient este normal sa ne simtim obositi. Dar daca timpul alocat somnului se incadreaza in limitele normale si totusi avem senzatia de oboseala, atunci este posibil sa avem probleme cu respiratia. Este vorba despre ceea ce medicii numesc apnee, adica o afectiune care se manifesta in timpul somnului prin oprirea temporara (de scurta durata) a respiratiei. In timpul noptii, apneea provoaca o trezire brusca si intreruperea ciclului hipnotic, adesea in mod inconstient. Apneea de somn poate fi cauzata de  o problema cu sinusurile (deviatie de sept) sau se manifesta in special la persoanele obeze. Principalul simptom este sforaitul. Pe langa tratamentul ORL, se recomanda schimbarea stilului de viata, inclusiv scaderea in greutate si renuntarea la fumat. Lasata netratata, apneea de somn creste riscul unui accident vascular cerebral sau al unui infarct.


7) O boala de inima nediagnosticata  

 

Daca o stare de oboseala accentuata apare dupa o activitate extrem de usoara, ar fi bine sa discutati cu medicul despre posibilitatea unei afectiuni cardiace. Potrivit dr. Golberg, oboseala extrema aparuta in urma unor activitati de rutina - de exemplu trasul cu aspiratorul sau gradinaritul - trebuie luata in considerare ipoteza ca inima trimite un SOS care necesita atentia medicala. "Asta nu inseamna ca trebuie sa ne panicam de fiecare data cand cascam, dar oboseala poate fi un simptom al unei boli cardiace minore. Printr-un tratament adecvat, oboseala dispare si energia se va manifesta pe deplin din nou" - este sfatul specialistilor.

VOTEAZA ARTICOLUL
1/5
1 vot
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
36. apta pentru a preda in invatamint 16:33 | 19 Decembrie
viorica iovan
. in data de 9 decembrie 2008 m-am prezentat la controlul psihiatric atit insistent cerut de catre cei ce erau siguri ca voi fi gasita cu nereguli mintale, si doctorul specialist in psihiatrie m-a gasit fara tulburari psihice si apta pentru a preda in invatamint.
35. nu sunt de acord cu ce face conducerea scolii! 20:40 | 14 Decembrie
anonim
doamna profesoara de chimie este o femeie foarte desteapta si stie foarte bine sa predea si ce face conducerea scolii nu este bine vor sa o dea afara pentru ca a vrut sa ne ajute sa numai fumeze in scoli profesori.Pe coridoare DUHNESTE a tutun de iti muta nasu din lok Faceti ceva pentru Scoala Centrala sa nu se mai fumeze sa fie o institutie educata si normala doar asta preupune ca este scoala ...
34. normalitatea psihologica 12:20 | 5 Decembrie
viorica iovan
DUMNEZEU
. credinţa în alte lumi, în alte entităţi decît cele materiale, perceptibile cu cele ajutorul celor 5 simţuri, este taxatǎ de psihologi şi de psihiatrii drept simtom al dereglǎrii psihice
. ce fac însǎ psihologii şi psihiatrii cu acea entitate nevǎzutǎ vreodatǎ de ochi ...
33. juramintul lui Hipocrate 09:05 | 5 Decembrie
viorica iovan
Jurămîntul lui Hipocrate
. cu ocazia primirii mele în rîndul corpului medical, jur în mod solemn ca:
. îmi voi exercita profesia cu dimitate şi conştiinciozitate
. sănătatea pacientului meu va fi porunca supremă a activităţii mele
………………………………………………………………………………

32. competentele inspectoratului scolar al municipiu 22:39 | 4 Decembrie
viorica iovan
. Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti, dupa ce a primit acel raport fabricat de directia Scolii Centrale privind pericolul social pe care il prezint in scoala prin amenintarea cu moartea a unui cadru didactic, in loc sa ma cheme si pe mine sa asculte si punctul meu de vedere ma suspenda din invatamint si ma trimte sa contest in termen de 30 de zile ...
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 

Logo_Delta_Hospital.jpg

 
 
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI