32.9 C
București
duminică, 28 iunie 2026
AcasăGDPRAlimente esenţiale pentru mamă şi bebeluş

Alimente esenţiale pentru mamă şi bebeluş

Consumaţi zilnic un ou şi o portocală şi alegeţi lactatele bogate în grăsimi şi fasolea închisă la culoare.

Pâinea intermediară, carnea de pui şi de peşte sunt alimente care n-ar trebui să lipsească din alimentaţia femeilor care alăptează. Evitaţi mâncărurile greu digerabile şi excludeţi alcoolul şi băuturile care conţin cofeină. Medicul nutriţionist Corina Zugravu vă arată o listă de alimentele care vă dau energie după ce aţi născut.

Somon. Acesta conţine acizi graşi Omega 3, esenţiali pentru dezvoltarea sistemului nervos al bebeluşului şi a retinei. „O singură menţiune: dacă laptele miroase a peşte, s-ar putea ca bebeluşul să-l refuze. Con-sumaţi somon de două ori pe săptămână, pentru că peştele oceanic poate conţine şi mercur”, spune nutriţionistul Corina Zugravu.

Iaurturi, lapte, brânzeturi. Toate acestea sunt importante pentru femeile care alăptează, deoarece conţin proteine de clasă superioară, vitaminele B şi D şi sunt o sursă foarte bună de calciu. „Femeia care alăptează are nevoie de o cantitate foarte mare de calciu, iar alimentaţia obişnuită nu i-o asigură. Se recomandă chiar şi suplimente de calciu cu vitamina D în perioada de alăptate. Organismul femeii se resimte, pentru că este solicitat extraordinar de mult”, explică Zugravu. Aceasta mai spune că puteţi consuma inclusiv iaurturi cu 3.5% grăsime.

Carne de vită slabă. Atunci când căutaţi alimente care să vă dea energie pentru a avea grijă de bebeluş, alegeţi-le pe cele care conţin fier, precum carnea de vită. Aceasta mai conţine proteine şi vitamina B12. Foarte bună este însă şi carnea de peşte sau de pui pe care este recomandat să o consumaţi zilnic.

Legume. Fasolea, în special cea închisă la culoare, este o sursă bună de hrană, mai ales pentru vegetarieni. Ea conţine fier şi proteine de origine vegetală de bună calitate. „Unii spun că balonează şi că ar putea să cauzeze colici la copil, dar practica a arătat că nu întotdeauna e aşa”, comentează nutriţionistul.

Orez brun. Dacă vreţi să slăbiţi, s-ar putea să fiţi tentaţi să limitaţi consumul de carbohidraţi. Pierderea rapidă în greutate s-ar putea să afecteze calitatea laptelui şi să vă facă să vă simţiţi lipsită de energie. Alimente precum orezul brun vă furnizează caloriile de care aveţi nevoie. În plus, orezul brun conţine vitamina B1.

Portocale. Acestea conţin multă vitamina C şi sunt uşor de mâncat, mai ales atunci când sunteţi foarte ocupată cu îngrijirea bebeluşului. „Portocalele sunt strict ne-cesare pentru că bebeluşul are nevoie de vitamina C. Este necesară o portocală pe zi. Daca mama e fumătoare, pentru că nu toate femeile renunţă la fumat, are nevoie de două portocale pe zi. Nicotina neutralizează vitamina C”, spune medicul.

Ouă. Gălbenuşul de ou este una dintre puţinele surse naturale de vitamina D, esenţială pentru sănătatea oaselor voastre şi a copiilor. În plus, găl-benuşul conţine proteina perfectă, minerale şi antioxidanţi. În această perioadă, puteţi mânca un ou pe zi pe care-l puteţi adăuga în salate sau îl puteţi face omletă.

Apă. Deshidratarea este unul dintre cele mai frecvente cauze ale lipsei de energie, iar mămicile care alăptează sunt printre cele mai vulnerabile. „Cantitatea de lapte poate depăşi 800 de ml într-o zi. Pe timp de vară, consumaţi peste 3 litri de apă”, vă sfătuieşte medicul. Puteţi să variaţi şi să consumaţi şi ceaiuri, dar aveţi grijă să nu conţină cofeină.

Cele mai citite

Critici din PSD: PNL, USR și UDMR ar fi creat o alianță artificială

Deputatul PSD Marius Budăi afirmă că majoritatea formată de PNL, USR și UDMR este una de conjunctură, susținând că „niciun alegător nu a pus...

Oana Ţoiu: Guvernul a aprobat regulamentul Consiliului pentru implementarea sancţiunilor internaţionale

Guvernul României a aprobat, la propunerea Ministerului Afacerilor Externe şi a Cancelariei Primului-ministru, Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului interinstituţional pentru implementarea sancţiunilor...

Trafic restricționat pentru camioane în ziua codului roșu: măsuri speciale pe fondul caniculei extreme

Decizia are ca scop protejarea infrastructurii rutiere și creșterea siguranței în trafic, pe fondul riscului ridicat de deteriorare a carosabilului în condiții de caniculăCirculația...
Ultima oră
Pe aceeași temă