Din ce în ce mai mulţi medici, terapeuţi şi consilieri psihologici au constatat în ultima vreme importanţa factorilor emoţionali şi mentali în vindecarea de cancer. Majoritatea persoanelor care au reuşit să învingă această maladie manifestă câteva atitudini comune în faţa bolii, dar şi a vieţii în general.

Psihologul Patricia Cihodaru a explicat în emisiunea 90saizeci90 care sunt atuurile psihologice care îi pot ajuta pe bolnavii cu cancer să învingă boala. Vestea bună este fiecare dintre aceste atitudini se poate învăţa.

"Reacţia cea mai sănătoasă pe care o poate avea cineva când i se pune diagnosticul „cancer", este să facă tot posibilul pentru a se vindeca", explică psihologul Patricia Cihodaru.

1. Învingătorii acceptă diagnosticul fără a se lăsa copleşiţi de el: Dacă nu accepţi diagnosticul, intri în negare - un mecanism de apărare prin care pretindem că o problemă nu există, refuzăm să recunoaştem că avem o problemă. Unii pacienţi, neştiind să gestioneze o astfel de veste (pentru că, de fapt, nici nu ne învaţă nimeni...!), intră în stare de şoc şi pur şi simplu se prefac că nu au nimic, nu spun celor apropiaţi prin ce trec şi se comportă ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. La cealaltă extremă se situează cei care nu resping diagnosticul, dar se lăsă doborâţi de el, considerându-se învinşi din start. Atitudinea sănătoasă presupune ca, în ciuda temerilor fireşti, persoana să îşi asume responsabilitatea pentru boala sa şi să se mobilizeze în direcţia vindecării.

2. Resping din start prognosticul nefavorabil: Ei îşi asumă cu curaj provocarea şi oportunitatea ascunsă de acest diagnostic, se focalizează pe resursele de vindecare pe care le au şi se înconjoară de persoane optimiste, care cred, ca şi ele, că vindecarea e posibilă. O astfel de atitudine presupune o luptă deloc uşoară cu tristeţea, furia sau anxietatea asociată acestui diagnostic. În cartea „Călătoria", Brandon Bays relatează că, după ce a aflat că are o tumoră abdominală, cei din jur au ajutat-o foarte mult prin faptul că erau încrezători că ea se va vindeca. „Nu-mi pot permite", spunea ea în clipele ce au urmat diagnosticării, „să invit în mintea mea negativitatea bine intenţionată a celor care îşi proiectează asupra mea propriile îndoieli, temerile şi mila lor inadecvată (...). Mi-am făcut atunci promisiunea solemnă că nu le voi vorbi despre boala mea decât acelor oameni despre care ştiam fără nici o îndoială că mă vor sprijini într-o manieră pozitivă, fiind absolut siguri că mă voi vindeca."

3. Sunt deschişi să facă schimbări în stilul de viaţă şi în modul de a gândi: Evident, aceste persoane trebuie să dezvolte noi tipare de dietă, exerciţiu fizic, muncă sau condiţii de trai, să înveţe să se joace şi să se distreze mai mult, să aibă mai multă grijă de bunăstarea lor emoţională. Susan Silberstein mărturiseşte că acum 27 de ani când a început să consilieze persoane cu cancer, credea că factorii nutriţionali erau responsabili de boală, dar în timp şi-a schimbat perspectiva la 180 grade şi a realizat că ceea ce îi frământa pe pacienţi era la fel de important ca şi ceea ce mâncau. În consecinţă, spune ea, disponibilitatea oamenilor de a trata atât corpul, cât şi ce se întâmplă în mintea şi sufletul lor, constituie o puternică formulă pentru succes.

4. Îşi transformă relaţiile personale: învaţă să primeească, să facă din vindecarea lor o prioritate, să reconcilieze conflictele şi să întrerupă relaţiile toxice (adică acele relaţii care le fac mai mult rău decât bine, în care se distrug în loc să se dezvolte). Susan Silberstein relatează cazul unei femei cu cancer la sân care avea un soţ abuziv şi dominator de care nu găsea puterea să se despartă, deşi se gândea tot timpul la asta. În cele din urmă, a conştientizat daunele emoţionale pe care i le aducea relaţia, s-a despărţit de soţ şi şi-a cumpărat propria casă. Aceasta a constituit suportul emoţional al vindecării ei complete.

5. Accesarea surselor de emoţii pozitive: se poate face prin diferite mijloace, de la metode de relaxare, exerciţii de imagerie ghidată, până la alegerea ocupaţiilor favorite şi practicarea lor. De exemplu, Susan Silberstein îi pune pe clienţii ei să-şi reamintească bucuriile copilăriei sau să îşi facă o „Listă de distracţii", în care să treacă toate acţiunile pe care le-ar plăcea să le facă, în care s-ar amuza sau ar deveni creativi îndeplinindu-le. Aceste alegeri pot fi chiar ilogice, imposibil de realizat. Apoi în fiecare seară ei aleg să facă una dintre aceste activităţi a doua zi. Susan numeşte aceasta „un exerciţiu fabulos pentru a trezi potenţialul de vindecare al corpului" şi adaugă: „Sistemul imunitar nu face diferenţa între realizarea efectivă a acţiunii, planificarea acesteia sau simplul fapt că te gândeşti să o faci."