Cât de mult poate reduce un stil de viaţă sănătos riscul de a te îmbolnăvi de cancer de sân? Experţii din străinătate şi cei români analizează această ipoteză.
„În general, stilul de viaţă şi alimentaţia pot preveni orice tip de cancer. Cancerul mamar este ereditar şi de aceea în cazul în care în familie au existat deja cazuri de cancer, este bine să adoptăm un stil de viaţă sănătos şi o dietă echilibrată", recomandă doctorul Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare din Bucureşti.
Este un fapt: Una din opt femei vor fi diagnosticate cu cancer de sân. În timp ce cercetătorii caută un tratament, toţi medicii sunt de acord că o dietă sănătoasă şi menţinerea unei greutăţi corporale normale au un impact enorm asupra incidenţei cancerului la sân în rândul femeilor. Iată care sunt principalele recomandări ale medicilor.
Menţine o greutate sănătoasă. „Obezitatea este asociată cu o varietate de tipuri de cancer, inclusiv cancerul de sân", spune Moshe Shike, medic nutriţionist din America. Femeile ar trebui să îşi păstreze indexul de masă corporală între 18.5 şi 24.9 şi să facă exerciţii în mod regulat (cel puţin 30 de minute cinci zile pe săptămână). Colleen Doyle, director al organizaţiei American Cancer Society, spune că acest lucru poate reduce riscul cu 10-25 la sută.
Potrivit unor statistici realizate de această organizaţie mai mult de o treime din cele 550.000 de decese cauzate de cancer în cursul unui an în America sunt legate de excesul de greutate, dieta săracă şi inactivitatea fizică.
Consumă multe fructe şi legume. Legumele crucifere, cum ar fi broccoli, conopida sau varza pot apăra organismul împotriva cancerului. Verdeţurile închise la culoare (spanac, varză, salată verde, etc) conţin carotenoizi, care acţionează ca antioxidanţi.
Deşi nu există dovezi în acest moment că alimentele ecologice reduc riscul de cancer, există cu siguranţă sunt unele fructe şi legume care conţin mai multe pesticide (cum ar fi piersicile, perele sau ţelina) decât altele şi acestea afectează celulele din corp. Totuşi, mai bine să consumi legume şi fructe nonorganice decât să nu mănânci de tot.
Regula de bază: Umple două treimi din farfurie cu legume, fructe, cereale integrale şi boabe.
Reduce consumul de carne roşie. Institutul American pentru Cercetarea Cancerului recomandă ca femeile să nu consume mai mult de 500 de grame pe săptămână. De fapt, un studiu recent care a implicat mai mult de 35.000 de femei britanice a descoperit că femeile care au mâncat mai multă carne roşie (cu 50 de grame în plus pe zi) au avut cu până la 56 la sută mai multe şanse să dezvolte cancer de sân decât cele care nu au consumat carne rosie.
„Mâncaţi alimentele cât mai natural posibil", este sfatul lui Larry Norton, nutriţionist american. Trebuie să fii atentă deoarece carnea prelucrată din comerţ (mezelurile, crenvurştii) conţine nitraţi, substanţe toxice pentru organism. Institutul American pentru Cercetarea Cancerului sugerează ca femeile să evite consumul de carne prelucrată de orice fel. De altfel, şi doctorul Menicinicopschi avertizează că ambalajele şi peturile pot contamina mâncare şi băuturile cu substanţe foarte toxice pentru organism.
În New Jersey, în iulie anul trecut, consumatorii au intentat un proces împotriva producătorilor de hot-dog pentru că nu avertizau clienţii că un consum exagerat de crenvurşti poate creşte riscul de cancer.
Consumă alcool cu moderaţie. Chiar şi o singură băutură pe zi creşte riscul de cancer mamar, avertizează experţii americani. Femeile trebuie să se informeze cu privire la factorii de risc pentru bolile de inimă şi pentru cancerul de sân. În funcţie de vârstă şi de istoricul medical al familiei, ele trebuie să fie şi mai atente la sănătatea lor.
Verifică nivelul de vitamina D. Nivelul de vitamina D ar trebui să fie în jumătatea superioară a intervalului de valori normale. Un simplu test de sânge poate determina acest lucru.
Include soia în alimentaţie. Studiile au arătat că femeile occidentale sunt de până la cinci ori mai expuse să se îmbolnăvească de cancer de sân decât femeile asiatice. „Dacă mănânci soia aşa cum o fac femeile din Asia, câteva linguri pe zi, nu îţi va face rău şi deşi nu există dovezi concludente, aceasta este benefică pentru organism", spune Norton. „Dacă mănânci soia în modul în care o fac americanii, care consumă multe proteine de soia şi cantităţi mari de tofu, aceasta ar putea fi periculoasă pentru sănătate".
Doctorul Mencinicopschi explică faptul că asiaticii pregătesc soia în mod tradiţional şi de aceea organismul lor s-a adaptat foarte bine la acest aliment. Aşadar, soia este foarte bună, dar depinde de modul în care o prepari.


