10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăGDPRCristian Buşoi: Există riscuri legate de datoriile pentru serviciile medicale transfrontaliere

Cristian Buşoi: Există riscuri legate de datoriile pentru serviciile medicale transfrontaliere

Cristian Buşoi, fostul președinte CNAS, afirmă că, deşi în buget sunt prevăzuţi 140 de milioane de euro pentru stingerea datoriilor legate de serviciile medicale transfrontaliere, "există o serie de riscuri" – mutarea sumelor la alte capitole, la rectificare, sau procesarea întârziată a dosarelor, informează Mediafax.

"În practică românii pot merge oriunde în UE, se pot trata, fie pe vechiul regulament, formularul S2, E 112 sau cardul european de sănătate, fie pe baza directivei, urmând ca CNAS să le returneze costurile până la nivelul la care ar fi fost în România. Prin cele două vizite pe care le-am făcut în calitate de preşedinte al CNAS, la Berlin şi la Viena, am reuşit să-i conving pe partenerii noştri că România îşi va achita datoriile pe care încă statul român le are din anii trecuţi şi, din semnalele pe care le am, în acest moment, nu mai sunt atâtea cazuri de români refuzaţi în aceste două ţări, pentru că România nu a reuşit să-şi închidă toate datoriile. Sper să se întâmple în acest an, pentru că am prevăzut pentru prima dată, în acest an, o sumă de 140 de milioane de euro, pentru ca toate datoriile pe care le avem faţă de alte ţări, pe servicii medicale, să fie încheiate", a declarat Cristian Buşoi, duminică, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş.

El a spus că speră ca oficialilor români "să nu le vină idei să mute pe alte capitole" sumele respective, la rectificarea bugetară, apreciind că acest risc este mai mic decât cel de a nu putea fi procesate suficient de repede dosarele.

"Banii sunt în buget, sper să nu le vină idei să le mute pe alte capitole, numai după rectificarea bugetară, dar acest risc este mai mic. Riscul mai mare este să nu se poată procesa atât de repede dosarele. Eu am crescut personalul de la Direcţia de Acorduri Internaţionale şi am insistat la CJAS-uri să trateze cu prioritate aceste dosare şi formalităţi. (…) Sper ca acest ritm să se ţină, pentru că sunt români care au nevoie acolo. Decontarea se face direct între România şi acele ţări, la preţurile de acolo. Şi, atunci, evident că sunt şi ei preocupaţi, pentru că au tarife şi costuri foarte consistente. Mai ales la S 2 sau E 112, pentru acele tratamente de înaltă performanţă care nu sunt disponibile în România, care pot salva unor concetăţeni şi la noi nu sunt posibile", a mai arătat Buşoi.

Fostul preşedinte al CNAS a arătat că, dacă în acest an nu se va reuşi stingerea datoriilor, există "riscul să se pună penalităţi", dar "un risc mult mai grav" este ca pacienţii români care au formulare E 112, S 2 sau card european de sănătate să înceapă să fie refuzaţi în spitalele din ţările unde datoriile sunt mai consistente.

El a precizat că, în timpul vizitelor avute cu omologi din Viena şi Berlin, le-a putut arăta fila de buget, în care se prevedeau sumele necesare pentru aceste plăţi externe şi a constatat împreună cu aceştia că ritmul de plăţi şi de soluţionare a dosarelor crescuse mult.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă