Odată stricat, rinichiul nu se mai reface

Medicii atrag atenţia că, în următorii doi-trei ani, bolile renale vor deveni un „flagel" în România, din cauza alimentaţiei bogate în sodiu, dar şi pentru că românii nu obişnuiesc să îşi trateze la timp hipertensiunea, infecţiile urinare, pielonefritele sau chiar banalele pietre la rinichi. „Odată stricat, rinichiul nu se mai reface, iar pacienţii nu realizează că schimbarea stilului de viaţă face mai mult decât medicamentele", avertizează medicul Gabriel Mircescu, specialist în boli renale la Spitalul de Nefrologie „Carol Davila" din Bucureşti. Pacienţii care au făcut deja boli de rinichi în fază avansată, cum este şi cazul lui Radu Mircea Mihai, aflat de 11 ani pe dializă, povestesc că şi-au schimbat obiceiurile alimentare abia după ce au fost diagnosticaţi. „Când eşti depistat cu o boală de rinichi, eşti nevoit să uiţi tot ce ţine de o alimentaţie neechilibrată", recunoaşte Radu Mihai.

Regim fără sare, 
potasiu şi fosfor

În cazul pacienţilor cu boli renale, regimul alimentar este unul destul de sever. Sunt excluse alimentele sărate, cele care conţin prea mult fosfor ori prea mult potasiu, iar cantitatea de lichide pe care poate să o bea un bolnav nu trebuie să depăşească 250 de mililitri pe zi. „De 14 ani, nu m-am mai atins de carne de porc, ci doar de cea de pui sau de vită. Am grijă şi la conţinutul de fosfor al alimentelor, căci fosforul îmi dă dureri de oase, ori la cel de potasiu. Nu mănânc niciodată prea mulţi struguri ori banane, iar alcool nu mai beau deloc", îşi descrie el dieta.

„Viaţa mea este legată de un aparat"

Regimul alimentar nu l-a ferit definitiv de complicaţii. „M-am lovit la picior, am făcut o infecţie şi am fost nevoit să iau o mulţime de antibiotice. De la acestea s-a terminat cu rinichii", îşi aminteşte el. La vârsta de 47 de ani, bărbatul a devenit dependent de dializă (n.r. - procedură medicală prin care este preluată funcţia rinichiului şi sunt eliminate toxinele din organism), situaţie în care se află peste 8.000 de români. „Viaţa mea este legată acum de acest aparat, dar important este că trăiesc. Înainte, speranţa de viaţă a bolnavilor dializaţi nu era mai mare de 5-8 ani, acum se apropie de 15 ani", spune pacientul.  Pentru a rămâne în viaţă, bărbatul este nevoit să meargă 14 zile pe lună la spital, să-şi cureţe rinichii de toxine. „Mă trezesc dimineaţa la ora 8.00, îmi iau medicamentele prescrise de medic, mănânc puţină pâine cu telemea, iar la ora 10.00 vine Salvarea şi mă duce la centrul de dializă. Iau cu mine doar un sandviş, un pic de apă şi ceva de citit", povesteşte el.
Toată procedura durează cam patru ore. „Medicii ne cuplează cu rândul la aparate, ni se stabilesc parametrii de dializă, iar la sfârşitul curelor de 14 zile suntem bine", zice el, optimist. Dacă regimul alimentar l-a acceptat repede, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre dializă. „Să fii dependent de un aparat nu e deloc uşor! Am înţeles totuşi că Dumnezeu mi-a dat a doua şansă", mai spune Radu Mihai. A reuşit în lupta cu boala şi datorită familiei, care i-a oferit atât sprijin financiar, cât şi moral. „La început, cineva din familie trebuia să rămână cu mine acasă. Acum mă descurc şi singur. Încerc şi eu să mă fac util. Îmi iau în fiecare zi nepotul de la grădiniţă", încheie el pe un ton glumeţ.