21.4 C
București
luni, 6 iulie 2026
AcasăGDPRLipsa de concentrare îi face pe oameni să fie trişti

Lipsa de concentrare îi face pe oameni să fie trişti

Oamenii petrec aproape jumătate din timp imaginându-şi că fac altceva decât activitatea pe care o desfăşoară la momentul respectiv, iar această lipsă de concentrare îi face să fie trişti, potrivit unui studiu american citat de Mediafax.

„Spiritul uman este un spirit distrat, iar un spirit distrat este un spirit trist”, spun psihologii Matthew Killingsworth şi Daniel Gilbert, de la prestigioasa Universitate Harvard.

„A putea să te gândeşti la ceva care nu are loc cu adevărat este o abilitate cognitivă ce are un cost emoţional” , spun aceştia.

Studiul lor a fost realizat în rândul a 2.250 de oameni, dintre care 74% erau americani, toţi participanţii fiind posesori de aparate iPhone. Graţie unei aplicaţii a acestor aparate, participanţii erau contactaţi în anumite momente, la întâmplare, şi întrebaţi ce activitate şi ce stare de spirit aveau şi, totodată, dacă se gândeau la altceva decât la ceea ce făceau şi dacă gândurile respective erau plăcute, neplăcute sau neutre.

Rezultatele studiului au arătat că, în 46,9% din timp, participanţii erau distraţi şi că această lipsă de concentrare „era, în general, cauza şi nu consecinţa tristeţii lor”. „Acest studiu arată că existenţa noastră mintală este, în mod normal, invadată într-o măsură semnificativă de ceea ce nu este prezent”, a subliniat Matthew Killingsworth.

Activitatea sexuală este singura care îi determină pe oameni să fie cu adevărat concentraţi asupra a ceea ce fac, potrivit studiului. În schimb, în timpul desfăşurării altor activităţi, spiritul „vagabondează” cel puţin 30% din timp.

Participanţii la studiu au răspuns că resimţeau cea mai mare satisfacţie în timpul sexului, exerciţiilor fizice şi conversaţiei şi cea mai mică satisfacţie în timp ce stăteau la calculator acasă, se odihneau sau munceau.

Cele mai citite

Proteste uriașe în Albania. Zeci de mii de oameni cer demisia premierului Edi Rama

Capitala Albaniei a fost, sâmbătă seară, scena unei noi manifestații de amploare, a 35-a consecutivă, în cadrul protestelor îndreptate împotriva guvernului condus de premierul...

Un lider PSD susține că AUR ar trebui lasat să guverneze „pentru a-și arăta limitele”

Prim-vicepreședintele PSD și edilul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a declarat că partidului lui George Simion ar trebui să i se permită șansa de a...

Oana Țoiu: Viitorul european are nevoie de valori liberale și de susținerea unei democrații puternice

Ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a transmis, în cadrul Congresului ALDE desfășurat la Viena, că viitorul european depinde de protejarea valorilor liberale...
Ultima oră
Pe aceeași temă