13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăGDPROMS respinge acuzațiile aduse vaccinurilor

OMS respinge acuzațiile aduse vaccinurilor

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a respins, miercuri, acuzaţiile criticilor vaccinurilor, care apreciază că imunizarea nu serveşte la nimic, că este riscantă şi că de fapt corpul se apără mai bine atunci când nu este vaccinat, informează Mediafax.

"Impactul vaccinurilor asupra vieţii oamenilor este cu siguranţă unul dintre cele mai bune lucruri care s-au văzut", a declarat Jean-Marie Okwo-Bele, responsabil al diviziunii de vaccinuri la această agenţie a ONU.

Opoziţia faţă de campaniile de vaccinare a copiilor împotriva bolilor contagioase, precum rujeola şi tusea convulsivă, a crescut în ultimul timp, în special în Statele Unite şi în Marea Britanie.

Opozanţii hotărâţi contestă necesitatea vaccinării, iar unii găsesc chiar o legătură între autism şi vaccinul împotriva rujeolei, o legătură respinsă de majoritatea covârşitoare a lumii ştiinţifice.

"Încercăm cu hotărâre să oprim chiar să inversăm această tendinţă", a declarat Okwo-Bele presei miercuri la Geneva.

"Avem o mare proporţie de oameni care cred în vaccinuri, ei trebuie să ne ajute să ne transmitem mesajul", a adăugat el.

Potrivit lui, nu trebuie oprită vaccinarea doar pentru că o boală aproape a dispărut.

"În ceea ce priveşte polio, nu pentru că nu au mai fost cazuri de zece sau 15 ani nu mai există riscuri", a adăugat el.

În unele ţări în curs de dezvoltare, asistăm la o rezistenţă la vaccinare, ca de exemplu în nordul Nigeriei. În această regiune, campaniile de vaccinare împotriva poliomielitei au fost percepute de opozanţii locali ca acte de conspiraţie venind din străinătate.

Cele mai citite

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...

Crizele și economia

Organizările au, fiecare, o finalitate a cărei satisfacere asigură identitatea. Multe întâmpină azi dificultăți, dar și  crize.  Este criză atunci când dificultățile periclitează...

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...
Ultima oră
Pe aceeași temă