13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăGDPRSoarta medicilor disponibilizați de la SOTRM

Soarta medicilor disponibilizați de la SOTRM

Medicii ortopezi Eugen Rubeli şi Toma Cucu, care au rămas fără muncă după desființarea Spitalului de Ortopedie, Traumatologie și Recuperare Medicală Eforie Sud, și-au găsit de muncă în mediul privat. Începând din luna martie, aceștia lucrează la un spital deschis în localitatea Ovidiu, unde au efectuat peste 80 de intervenții chirurgicale ortopedice. Din această săptămână începe și programul de endoprotezare ortopedică.

„Prima intervenţie este pentru o gonartroză primară avansată pentru care vom face o artroplastie cu endoproteză totală cimentată de genunchi cu platou mobil. Toată procedura va dura mai puţin de două ore. Tot săptămâna aceasta avem programată o intervenţie şi pentru o doamnă cu o coxartroză primitivă stadiul 4 pentru care vom face o artroplastie cu endoproteză totală necimentată de şold, cuplu ceramică-polietilenă”, a declarat dr. Eugen Rubeli, medic primar ortopedie-traumatologie, şeful Secţiei Ortopedie din cadrul spitalului. Primul pacient care va suferi o intervenţie de endoprotezare, un bărbat de 59 de ani din Constanţa, are doar cuvinte de laudă la adresa dr. Rubeli: „Îl aştept pe domnul doctor de mai bine de un an, de când a plecat de la Eforie, pentru a putea veni la dânsul pentru intervenţia de care am nevoie”. Este un nou început pentru noi, un început frumos, mai ales că putem să lucrăm în aceeaşi echipă dintotdeauna”, a mai adăugat dr. Rubeli. Acesta, alături de dr. Toma Cucu, medic primar ortopedie-traumatologie, şeful departamentului de artroscopie, formează echipa de ortopedie a spitalului. Cei doi au experienţă de peste 20 de ani în endoprotezare şold şi genunchi şi competenţe în chirurgie artroscopică.

decizie

Desființat în 2013

Spitalul de oase din Eforie a fost desfiin­ţat în ianuarie 2013, printr-o hotă­râre a consilierilor judeţeni din Constanţa. Reprezentanţii Consiliului Judeţean Constanţa spuneau că, practic, nu este vorba despre o desfiinţare. „Consiliul Judeţean Constanţa dezavuează speculaţiile apărute în presă sau în declaraţiile unor oameni politici referitoare la intenţia de desfiinţare pur şi simplu a SOTRM Eforie Sud. Trebuie specificat faptul că legislaţia în domeniu nu face distincţie între unităţile care se reorganizează, fiind utilizat termenul de desfiinţare”, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei. Cu alte cuvinte, SOTRM devine secţie exterioară a Spitalului Judeţean de Urgenţă, care este în administrarea CJC. „Spitalul de Ortopedie din Eforie Sud va deveni o parte a Spitalului Judeţean. Acest lucru se face pentru a eficientiza activitatea unităţii sanitare. Se urmăreşte crearea unei zone de reabilitare a pacienţilor, in­clusiv a sportivilor. La ora actuală, în România nu există nici o bază de refacere a spor­tivilor de performanţă. Dat fiind că Spitalul Judeţean Constanţa este de categoria I, unitatea sanitară din Eforie Sud va avea mai multe beneficii, cum ar fi accesarea fondurilor europene şi o finanţare mai mare”, spunea, atunci, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, Dan Căpăţînă. Ceilalți medici și-au găsit și ei de lucru între timp. Aurel Niculescu şi Mugur Marinescu operează la Spitalul din Medgidia, Horia Nicolae în Mangalia, Mihaela Liliana Sandu în Agigea și Elena Magdalena Lupu în București. Medicii disponibilizați din Eforie au dat în judecată conducerea Spitalului Județean. Procesul s-a oprit când s-a ajuns la o înțelegere între părți.

Dr. Eugen Rubeli și-a găsit de lucru în mediul privat

Cele mai citite

Corespondentul rus de război Semion Eremin a fost ucis într-un atac cu drone

Corespondentul rus de război Semion Eremin, care lucra pentru cotidianul rusesc Izvestia, a fost ucis vineri într-un atac cu drone ucrainene în sud-estul Ucrainei,...

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...

Taiwanul anunță că a detectat 21 de avioane militare chineze în jurul insulei

21 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Insulei Taiwan începând cu ora locală 8:15 (0:15 GMT), a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării...
Ultima oră
Pe aceeași temă