Ridurile, cosmarul multor femei, se pare ca sunt cauzate nu doar de mostenirea genetica, dar mai ales de evenimentele stresante de viata, cum ar fi divortul, scaderea brusca in greutate sau folosirea medicamentelor antidepresive - se arata intr-un nou studiu publicat in aceste zile.

"Pe baza hartii genetice, o persoana poate suferi o imbatranire prematura, asemenea precedesorilor sai, insa, la fel de bine, o alta persoana care nu are in spate povara batranetii timpurii, poate, din cauza unor intamplari nefericite, sa sufere modificari fiziologice ireversibile care sa-i provoace o imbatranire precoce" - a explicat autorul studiului, dr Bahaman Guyuron, membru al Asociatiei Americane de Chirurugie Plastica.

In cadrul cercetarilor efectuate la Centrul Medical din Cleveland (Ohio), expertii au examinat 186 de perechi de gemeni, considerand ca acestia, prin definitie, sunt programati genetic sa imbatraneasca in acelasi mod. Paradoxal insa, rezultatele studiului au scos in evidenta faptul ca, de pilda, un geaman care a trecut printr-un divort arata cu doi ani mai in varsta decat fratele sau sora sa care avea un mariaj reusit si o viata de familie armonioasa. Totodata, cei care au urmat un tratament cu medicamente antidepresive sau au suferit dereglari metabolice au prezentat aceleasi modificari biologice.

Explicatia consta in faptul ca terapia antidepresiva induce inclusiv relaxarea muschilor faciali, care se traduce printr-o lasare a comisurilor si ulterior aparitia ridurilor in aceasta zona a fetei. Pe de alta parte, un regim de slabit are efecte negative asupra elasticitatii pielii, care provoaca, la randul sau, riduri inestetice.

Procesul de imbatranire a populatiei mondiale se va accelera rapid in urmatorii 20 de ani, cu un varf in 2030, dupa care va trece printr-o perioada de stagnare, catre sfarsitul acestui secol. Acesta este avertismentul lansat recent de specialisti in revista Nature, articol in care se estimeaza ca mai multe tari din lume se afla la niveluri diferite in procesul de imbatranire.

De exemplu, Japonia este deja aproape de perioada in care accelerarea imbatranirii va fi maxima, in vreme ce America de Nord, Europa, China si fosta Uniune Sovietica trebuie sa se astepte la acest moment intre 2020 si 2030. In acelasi timp, pentru Asia de Sud, aceasta evolutie va incepe in 2030, pentru Orientul Mijlociu in 2040, iar pentru Africa subsahariana la mijlocul secolului.

Potrivit cercetatorilor de la Institutul demografic de la Viena si cei ai Universitatii de stat din New York, proportia persoanelor de peste 60 de ani din intreaga lume se va tripla in acest secol, urmand sa creasca de la 10% in 2000 la 32% in 2100. China va trece de la 10% la 42%, iar aproape jumatate din populatia Europei occidentale va avea peste 60 de ani la sfarsitul acestui secol. Peste o treime din populatia lumii va avea peste 60 de ani la sfarsitul secolului, dar cel putin jumatate din aceasta multime, cu varsta intre 60 si 75 de ani, vor fi sanatosi, conchide studiul.

Termenul de stres a fost lansat in 1936 de fiziologul canadian Hans Hugo Bruno Selye, care credea ca stresul se leaga de sindromul de adaptare  - reactia la stres - pe care individul il realizeaza in urma agresiunilor mediului. Hans Selye defineste stresul ca ansamblu de reactii al organismului uman fata de actiunea externa a unor agenti cauzali (fizici, chimici, biologici si psihici) constand in modificari morfo-functionale, cel mai adesea endocrine. El a identificat trei faze de actiune a stresului asupra unui individ:

1) In prima faza, de alarma, organismul identifica stresul si se pregateste sa actioneze, ori sa lupte, ori sa scape. Glandele endocrine elibereaza hormoni care sporesc bataile inimii si respiratia, ridica nivelul zaharului din sange sporeste transpiratia, dilata pupilele si incetineste digestia.

2) In cea de-a doua faza, de rezistenta, corpul repara stricaciunile provocate de reactia de alarma. Ddupa primul contact cu agentul stresor organismul se adapteaza, comportamentul individului fiind aparent normal, persistand doar modificari specifice stadiului anterior, in special de la faza de contrasoc. In plan ontogenetic, acest stadiu corespunde maturitatii, cand individul are o rezistenta buna, fiind posibila adaptarea la aproape orice tip de stres din mediu.

3) Pe masura ce rezistenta continua, a treia faza, epuizarea, se instaleaza, si o dereglare inrudita cu stresul poate aparea. Expunerea prelungita la stres, epuizeaza resursele de energie ale organismului si poate duce chiar la moarte.

Sociologii au realizat o lista de evenimente de viata si au dat pentru fiecare o valoare care sa indice gradul de stres. Astfel pe o scara de la 1 la 100 moartea unui partener are valoarea maxima, probleme cu un angajat 23p, pierderea slujbei 47p, inchisoare 63p, o schimbare in obiceiul de somn 16p, divort 73, etc. Printr-o extensie nejustificata, in societatea contemporana oamenii se plang frecvent de stres incluzand in aceasta categorie elemente relativ banale si stupide rezultate din convietuirea urbana a oamenilor (stresul calatoriei cu metroul, al zgomotului ambiental, mass-mediei). Conceptul de stres s-a demonetizat capatand formule atipice.