13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăGDPRVântul puternic rupe copacii și cablurile de înaltă tensiune, în București. Cum...

Vântul puternic rupe copacii și cablurile de înaltă tensiune, în București. Cum să evităm pericolele

Doi copaci au căzut, joi, peste câteva mașini parcate. Nu au fost victime, angajații ISU București, raportând doar pagube materiale. Însă vântul puternic a rupt mai multe cabluir de curent, iar reclamele de pe mai multe panouri publicitare au fost smulse de vântul puternic. 

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dealu Spirii” al Municipiului Bucureşti recomandă cetăţenilor următoarele măsuri preventive specifice condiţiilor de vânt puternic cu aspect de vijelie, ploilor torenţiale şi descărcărilor electrice:

– pentru persoanele aflate pe stradă, se va evita adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie; aceste puncte vulnerabile trebuie avute în vedere şi în cazul parcării autovehiculelor;

– sistarea activităţilor desfăşurate în teren deschis sau la înălţime;

– închiderea tuturor ferestrelor locuinţelor şi altor categorii de construcţii, precum şi îndepărtarea de acestea;

– neatingerea stâlpilor sau firelor căzute la pământ şi ocolirea acumulărilor de apă din zonele cu pericol potenţial de electrocutare;

– adăpostirea în staţiile de metrou, sediile diverselor instituţii publice sau alte imobile care prezintă siguranţă.

Totodată, cei care au ales să-și petreacă această perioadă în aer liber, sunt sfătuiți să evite camparea pe firul văilor cursurilor de apă, pentru a nu afectate de posibile viituri, să manifeste prudenţă în parcurgerea traseelor turistice alese, să se adăpostească în spaţii amenajate sau zone cu arbori de joasă înălţime şi să evite plimbările pe lacuri.

Orice situaţie de urgenţă generată de fenomenele meteorologice trebuie să fie anunţată, în cel mai scurt timp, la numărul unic 112. 

Cele mai citite

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...
Ultima oră
Pe aceeași temă