18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialAlertă la nivel maxim pentru Libia. MAE: Părăsiţi imediat ţara!

Alertă la nivel maxim pentru Libia. MAE: Părăsiţi imediat ţara!

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) le recomandă cetățenilor români să părăsească Libia imediat, ridicând alerta de călătorie la nivel maxim, conform unui comunicat remis redacției.

”Ministerul Afacerilor Externe continuă să analizeze cu atenţie evoluţia situaţiei de securitate din Libia, inclusiv din perspectiva menţinerii activităţii Ambasadei României la Tripoli. Pentru moment, Ambasada României rămâne operaţională şi acţionează în direcţia acordării asistenţei şi protecţiei consulare cetățenilor români aflați încă pe teritoriul Libiei. În acest context, Ministerul Afacerilor Externe recomandă ferm cetăţenilor români să evite orice fel de călătorie în Libia, iar celor care se află încă pe teritoriul libian să părăsească imediat acest stat”, arată comunicatul MAE.

În contextul intensificării violenţelor din Libia din ultimul timp, mai multe ambasade au fost închise, iar personalul diplomatic a fost evacuat, relatează AFP, conform Mediafax.

Ziarul italian Il Messaggero a scris, vineri, că Ambasada României este printre puţinele misiuni diplomatice rămase deschise la Tripoli, unde confruntările între miliţii islamiste rivale s-au soldat, potrivit estimărilor, cu circa 200 de morţi, în ultimele două săptămâni.

Conform unor surse diplomatice citate de presa italiană, singurele ambasade rămase deschise la Tripoli sunt cele ale României, Italiei, Maltei, Marii Britanii şi Ungariei.

Situaţia din Libia s-a deteriorat puternic în ultimele zile, în special în jurul aeroportului din Tripoli, unde au avut loc lupte violente între miliţii rivale, care au provocat moartea a 100 de persoane şi importante pagube materiale de la jumătatea lui iulie.

Cele mai citite

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...

Regele Charles își reia activitățile publice. “A înregistrat progrese încurajatoare în tratamentul împotriva cancerului”, afirmă medicii

Regele Charles al Marii Britanii va reveni săptămâna viitoare la îndatoririle publice pentru prima dată de când a fost diagnosticat cu cancer. Acesta face...

Nicu Ștefănuță: „În sfârșit, directiva privind violența împotriva femeilor a fost adoptată”

În ultima sesiune plenară din legislatura actuală, Parlamentului European a votat primul act legislativ al UE privind violența împotriva femeilor și violența domestică, care...
Ultima oră
Pe aceeași temă