La sfârşitul verii, anul trecut, şi-au vândut, dăruit sau lăsat tot ce aveau în Bucureşti, s-au urcat pe biciclete şi au pornit spre Asia. Aşa a început călătoria Mariei şi a prietenului ei, Ben, despre care Camelia Jula scrie pe Think Outside the Box. Maria este româncă, Ben este german şi, împreună, sunt “un cuplu cu mintea însetată şi picioare pline de nerăbdarea drumului”. Din Birmania, în drum spre Malaezia sau Indonezia, ne-au povestit despre ce înseamnă să laşi în urmă automatismele vieţii cotidiene şi să-ţi transformi fiecare zi într-un nou început.
“Nu suntem la prima călătorie, nici eu, nici Ben, dar nu ne-am epuizat dorul de ducă”, mărturiseşte Maria. Planurile lor, înainte de a se cunoaşte şi îndrăgosti, erau astfel: Ben îşi dorea să plece în Asia după terminarea studiilor de master, iar Maria îşi dorea să ajungă în America de Sud, după licenţă. “Până la urmă, drumurile ni s-au intersectat, ne-am îndrăgostit, Ben s-a mutat în România, m-a aşteptat un an să îmi termin studiile şi apoi am căzut de acord că plecăm spre est. Am ales Asia pentru că am vrut să evităm să zburăm, şi atunci ruta asta părea cea mai plauzibilă. În plus, e un continent atât de divers din punct de vedere natural şi cultural”, spune tânăra. De ce cu bicicletele? “La început am vrut să plecăm cu autostopul, apoi cu motocicleta. Ideea cu bicicleta a venit brusc şi a fost bazată pe puţina, dar frumoasa noastră experienţă de pedalat pe distanţe lungi. Ni s-a părut cel mai bun mijloc de transport, dar în Iran am realizat că, până la urmă, suntem mai mult autostopişti decât biciclişti. Şi nu regretăm faptul că ne-am vândut bicicletele. Am avut experienţe incredibile cu aproape fiecare şofer care ne-a luat în – sau pe – maşina lui. Totuşi, în viitor vrem să ne urcăm iar pe şa, la momentul potrivit”. Pentru a câştiga minimul necesar de bani de care au nevoie, cântă pe străzi – “Maria cântă foarte bine la vioară”, spune sora ei, Ana Irina. Când şi unde au acces la internet, scriu pe site, pun fotografii şi transmit mesaje celor dragi de acasă.
Care au fost cele mai frumoase momente ale călătoriei voastre de până acum?
În Iran, într-o noapte de decembrie, am dormit în deşert, complet rătăciţi. Puteam să îmi aud pulsaţia sângelui, atât de linişte era! Iar cerul nu l-am văzut niciodată mai înstelat. Cred că a fost cea mai specială noapte pentru amândoi. Apoi, tot în Iran, dar nu numai, contactul interuman a fost incredibil: multe familii ne-au adăpostit, ne-au hrănit, iar când cântam pe stradă femeile veneau la mine, mă opreau din cântat, mă îmbrăţişau înlăcrimate şi îmi mulţumeau pentru mica ”revoluţie” pe care o fac într-o republică islamică. Pe drum am întâlnit şi alţi călători minunaţi, cu care ne-am tot reîntâlnit. De Crăciun ne-am reunit toţi în sudul Iranului şi am sărbătorit pe o insulă din Golful Persic. Am avut momente frumoase în multe ţări, sper să nu se înţeleagă că numai în Iran s-au întâmplat. Dar poate acolo am avut cele mai multe highlight-uri. De fapt, călătoria noastră nu a avut multe highlight-uri, ci mai degrabă frumuseţea a venit din lucruri simple: să citim în jurul focului, în timp ce aşteptăm să fie gata ceaiul, să înţelegem poveştile multor oameni cu background-uri complet diferite, să găsim un loc frumos de pus cortul, să ne simţim epuizaţi într-un mod pozitiv la sfârşitul unei zile de pedalat, să oprească un tir după ce am aşteptat o oră la marginea drumului etc.
Dar cele mai puţin frumoase momente din călătoria voastră de până acum care au fost?
O furtună teribilă şi noi cu cortul în câmp deschis, o noapte înconjuraţi de şacali, paşapoarte confiscate în Iran, după ce am cântat pe stradă… Am avut momente neplăcute şi cu bicicleta: traficul de la intrarea în Istanbul, de unde am crezut că nu o să scap teafără. Într-o altă zi ne-a prins o ploaie puternică şi a trebuit să ne târâm bicicletele 2 km prin noroi, distrugând câteva piese. Când am ajuns la şosea a început iar ploaia. Am oprit o maşină-papuc care ne-a adus în următorul oraş. Când am coborât, şoferul ne-a aruncat toate bagajele, câteva genţi s-au desfăcut în ploaie şi multe lucruri ni s-au umplut de noroi. Am avut şi câteva probleme de sănătate, dar nu grave. Cea mai urâtă a fost când a trebuit să-mi scot o măsea de minte, în Dubai. Am plâns acolo nu numai de durere, dar şi când am realizat în ce loc monstruos mă aflu. Diferenţa dintre high life şi suferinţă e mai mare decât zgârie-norii în spatele cărora se ascund condiţii de viaţă mizerabile. Acolo sunt concentrate toate problemele umanităţii, de-asta şi efectul a fost atât de puternic asupra mea. Dar subiectul Dubai e prea lung ca să-l dezvolt aici.
Puteţi citi povestea completă a călătoriei pe www.totb.ro.
