13.5 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialCum îţi poţi stimula creativitatea?

Cum îţi poţi stimula creativitatea?

Creativitatea este un proces complex care se realizează printr-un act dinamic şi se finalizează cu un produs de valoare originală şi inedită. Creativitatea  se poate manifesta în diferite domenii şi este capacitatea de a exprima soluţii şi idei unice. Aceasta ne scoate din banal şi datorită ei putem ieşi în evidenţă. Deşi unele persoane nu au această capacitate la fel de dezvoltată ca şi alţii, vestea bună este că ne putem stimula creativitatea.

Experienţe noi

Creierul nostru este ca o cameră video care înregistrează tot ceea ce vedem sau simţim. Tocmai din acest motiv este bine să ne punem în situaţii noi, să ne creăm experienţe unice şi să fim deschişi către orice informaţie. Astfel, asimilăm tot ceea ce ni se întâmplă şi la un moment dat poate fi o bună sursă de declanşare a creativităţii.

Artă

În orice formă ai prefera-o, arta este un stimulent puternic. Nu numai că este hrană pentru suflet, dar transmite un anumit mesaj. Mergi la expoziţii, concerte, la teatru şi uită-te la cât mai multe filme sau reclame. De asemenea, literatura este o lume fantastică în care poţi intra şi care îţi poate stimula imaginaţia.

Călătoreşte

Sunt atât de multe lucruri pe care încă nu le-ai descoperit şi pe care nici măcar nu ţi le poţi imagina. Creierul nu poate reproduce lucruri pe care nu le-am văzut niciodată. Aşa că trebuie să te hrăneşti vizual cât mai mult. Călătorind poţi face asta cel mai bine.

Încearcă combinaţii ciudate

Ar trebui să încerci cât mai multe lucruri ieşite din comun pentru a-ţi stimula creativitatea. Caută noi senzaţii şi descoperă-te odată cu ele. Cum e să îţi lipeşti limba de scoarţa unui copac? Sau ce gust are ciocolata cu ceapa? Vei avea parte de senzaţii noi, care te vor ajuta să te inspiri. Notează-le!

Jocuri

Jocurile sunt o metoda interactivă de a dezvolta anumite competenţe sau abilităţi. Poţi juca câteva jocuri de societate care să îţi stimuleze creativitatea. De asemenea, poţi face câteva exerciţii, ca de exemplu, te poţi uita la diferite imagini ciudate şi să inventeazi o poveste inedită despre fiecare.

 

Cele mai citite

Comisarul UE pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski (Polonia), se întâlnește cu fermieri români. Polonezii și românii au protestat contra cerealelor din Ucraina

Comisarul UE pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, se află în România și urmează a se întâlni cu oficiali și cu fermieri români. Janusz Wojciechowski este originar...

Secta Nicușor Dan e bântuită de sindromul cartofului de pe canapea

Cel mai recent sondaj de opinie din București, realizat de Sociopol, arată o constantă a ultimelor cercetări sociale: Nicușor Dan se menține la cota...

Guvernul lansează Strategia Națională împotriva traficului de persoane. România a devenit țară de destinație pentru persoane din zona Asiei

România a devenit țară de destinație pentru victimele traficului de persoane provenite din zona Asiei, semnalează noua Strategie Națională împotriva traficului de persoane. Guvernul României...
Ultima oră
Pe aceeași temă