Începând din acest weekend, în cinematografele din România intră filmul „Marussia“, primul lungmetraj al regizoarei Eva Pervolovici, despre care dramaturgul Matei Vișniec a spus că este „un film tandru și emoționant“.
Seara de gală a acestei pelicule realizate de tânăra regizoare Eva Pervolovici va avea loc sâmbătă, 28 martie, ora 19.00, la Cinema Studio din București. Proiecția filmului va fi urmată de o sesiune de întrebări şi răspunsuri, desfășurată în prezența regizoarei și cu participarea actriței Mădălina Constantin.
“Marussia” a făcut parte din selecția mai multor festivaluri internaționale de profil din întreaga lume, având premiera mondială în cadrul Berlinalei 2013. Pe parcursul celor doi ani, filmul a fost premiat cu numeroase distincții – Premiul TV5 Monde pentru cel mai bun film francofon în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania, mențiune specială în cadrul Festivalului de Film Independent de la Bordeaux, Premiul publicului la Auburn, Australia. În ianuarie 2015 filmul a fost lansat și distribuit în cinematografele din Franța, unde a rulat timp de șapte săptămâni, iar critica de specialitate l-a întâmpinat foarte bine.
Filmul spune povestea Luciei, o mamă rusoaică de 35 de ani, şi a Marussiei, fetiţa ei de 6 ani. Cele două cutreieră pe străzile din Paris, cu valizele în mână. Caută în fiecare noapte un loc de dormit, în funcţie de întâlniri şi întâmplare. În ciuda incertitudinii şi a privirilor dezaprobatoare ale compatrioţilor lor, mama şi fiica trăiesc momente de tandreţe. Dar sunt oare acestea suficiente pentru ca mama şi fiica să facă faţă acestor situaţii-limită?
“Marussia” este o poveste urbană frumoasă, transpusă prin ochii unui copil, care ştie să vadă şi să găsească minuni în lucrurile banale, dar şi să privească realitatea în faţă.
Eva Pervolovici este o tânără regizoare de origine română care are la activ o listă impresionantă de scurtmetraje, videoclipuri, fotografii şi colaborări cu autori de romane şi reviste de artă.
După ce a studiat cinematografia la Bucureşti, Edinburgh şi Paris, Eva Pervolovici și-a prezentat producțiile în cadrul a numeroase festivaluri din întreaga lume, acestea fiind premiate pentru originalitatea lor. A participat la Berlinale Talent Campus, Sarajevo şi Rejkjavik. În 2010, selecţia la premiul Berlin Today îi permite să facă film scurtmetraj, „Little Red“, care va fi prezentat la Festivalul de Film de la Berlin din 2011. În acelaşi an a câştigat premiul Cannes à la Flip pentru cel mai bun scurtmetraj. În 2011 a participat la Festivalul de Film de la Rotterdam cu două filme în același timp (în competiţie şi Spectrum): “LubaBen” şi “Mina”, în timp ce ultimele sale scurtmetraje au fost prezentate: „Quiara Ah!“ – la Festivalul de la Moscova în 2014; “Ovo” la Festivalul Message to Man din St. Petersburg în 2013, iar “Riding Hood” la Salonic în 2013. Filmele sale au fost proiectate şi în România, în special la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (5 ani consecutiv) şi la Next Film Festival, la Bucureşti.
În prezent, ea lucrează la mai multe proiecte de ficţiune şi documentare.
Din 2008, Eva trăieşte şi lucrează în Paris.
Ea nu spune cum a început povestea acestui film: “A fost, de fapt, întâlnirea cu micuţa Marussia. Nu căutam un subiect în acel moment, şi nici nu mi-am spus că vreau să fac un film cu personaje ruseşti despre imigrare. Pur şi simplu, într-o zi, acum cinci ani, eram într-un cinematograf, la un masterclass cu Nikita Mihalkov, şi Marussia, care avea 3 ani pe vremea aceea şi nu vorbea franceză deloc, a venit la mine şi a început să-mi vorbească în rusă, am început să ne jucăm şi şarmul ei m-a cucerit imediat. N-am mai ascultat prelegerea deloc, am făcut poze împreună. Cu această întâlnire a început totul şi mi-am dorit să spun povestea adevărată. După ce am întâlnit-o pe micuţa Marussia, m-am uitat prin sală să văd a cui era. Am văzut-o pe mama ei şi i-am cerut numărul de telefon, ceea ce de obicei nu fac, pentru că sunt timidă şi nu abordez necunoscuţi aşa. După aceea, din ce în ce mai mult, am început să mă întâlnesc cu amândouă şi să aflu povestea lor. Mi-am dat seama că nu aveam să fac nici documentar, nici adaptare exactă a poveştii adevărate. Toată munca pe care am făcut-o a constat în a crea un personaj fictiv plecând de la personajele adevărate, fără să facem o reproducere exactă a realităţii.”
