Povestea a inceput in ianuarie 2010 cu un meci de fotbal. Pe atunci noi, Ionut si Ana, eram un cuplu de arhitecti care obisnuiau sa calatoreasca in locuri cu nume greu de pronuntat. Ionut a castigat meciul, dar s-a ales cu o ruptura de tendon achilian. Imobilizat la pat, mi-a propus sa nu ne mai amanam visele, sa facem turul lumii cu motocicleta si cortul. Sa fim nomazi. In octombrie eram gata, dar Ionut a fost lovit de o masina chiar langa casa. Am luat totul de la capat. 9 luni mai tarziu, in iunie 2011, incepea turul Africii: 420 de zile si 55000 de km in 30 de tari. Prima luna am explorat Marocul, de la coasta salbatica a oceanului la muntii Atlas, din sterila Sahara in oaze fecunde, din sate Berbere pana in medine medievale.
A urmat un maraton prin Sahara de Vest, campand la Atlantic. Mauritania ne-a primit cu lumina orbitoare, porturi mineraliere in care strainii fac legea, o capitala de bidon-villes si o Route de l’Espoir biciuita de harmattan si populata de checkpointuri de politie. Din Mali Sahelul e verde, vitele si iazurile inlocuiesc camilele si desertul, iar in locul tuaregilor si arabilor infasurati in boubou albastre, oamenii au pielea ca abanosul si ritmul in sange. Am ajuns in Burkina Faso printre colibele nomazilor plecati cu vitele, pe ploi torentiale, pana in capitala Ouagadougou, cu strazile sale pline de biciclisti. Spre Togo am iesit prin tinutul tribului Kasena, uitat de vreme si de antropologi.
Cand am ajuns in Benin, patria voodoo, inca ne mai gandeam la frescele caselor fortificate in chirpici, acoperite cu lemn de karité si pamant batatorit. Oare cand vom mai ajunge acolo, oamenii Kasena se vor fi imprastiat, iar minunatele lor sate vor fi devenit muzeu cu placute indicatoare despre ceva iremediabil pierdut? Ignorata de turisti, cu vaste resurse naturale, dar cu 70% din populatie supravietuind cu mai putin de 2 dolari pe zi, afectata de actiunile gruparii Boko Haram si de lupta pentru petrolul Deltei, Nigeria ne-a devenit in urmatoarele 2 luni o casa adoptiva. O tara a contrastelor. In inima metropolei Lagos rasuna muzica profetica a lui Fela Kuti, iar in fragilul ghetou lacustru Makoko o jumatate de milion de beninezi au construit de peste un secol o Venetie neverosimila.
La 3 saptamani de la atentatul la sediul Natiunilor Unite soldat cu 20 de victime, paraseam Abuja pentru a lucra ca arhitecti voluntari in padurea ecuatoriala. Clientii nostri: o specie de primate, adica ONG-ul nigerian care lupta de 25 de ani sa le salveze de la disparitie. O experienta cathartica, o lectie de devotament primita de la colegii nostri, tarani Boki si o neasteptata intalnire cu fostul presedinte al Nigeriei, Olusegun Obasanjo. A urmat prima drama tehnica: ambreiaj ars pe pista infernala de laterita, la 15 km de la intrarea in Camerun, apoi 5 zile dificile intr-o comunitate de braconieri, tractarea motorului 300km si inca 650 cu autobuzul, pana in orasul unde am primit piesa necesara. Orizontalei sinuoase a turului nostru in Africa i-am adaugat verticala de 4090m de lava a muntelui Camerun, apoi am traversat Ecuatorul in Gabon.
In Republica Democrata Congo aveam intalnire cu destinul. Misiuni diplomatice si treceri de frontiera inchise din cauza alegerilor, malarie si o singura solutie pentru a continua: traversarea Africii centrale de-a curmezisul catre Zambia, pe drumuri necunoscute, topite de ploi. Aventura de 3000 de km a durat o luna. Am aflat care ne sunt limitele, apoi le-am depasit. O experienta care continua sa lucreze in noi. Din Zambia nu a mai fost vorba de mancat lacuste si sapat in mlastini, nici de campat in plina furtuna sau in roiuri de muste Tsetse. Asfaltul duce drept pana la cascada Victoria, dar in spatele soselei, ascunse privirii neavizate, satele nu difera de cele din Congo.
Prin Fasia Caprivi am intrat in Namibia, cu directia Etosha, una dintre cele mai mari rezervatii de animale salbatice din lume. Am ramas cateva zile intr-un sat Himba, tribul nomazilor rosii, care se zbat sa isi apere traditiile de tavalugul globalizarii. Sub gradientul de albastru al cerului, am traversat desertul, apoi cel de-al doilea canion din lume, singuri zile la rand cu turme de zebre, antilope, girafe. Dupa 9 luni de la plecare, aveam sa regasim nu unul, ci doua oceane, impreunate in cel mai sudic punct al Africii, Capul Agulhas. Ne aflam intr-o tara diferita de celelalte: infrastructura moderna, dar si problemele inerente unei economii libere.
Cu drumetii pe munte in seducatorul Cape Town, ture ba de-a lungul Indianului, ba catre centrul arid, cu opriri din Port Elizabeth pana in Durban si Johannesburg pe canapelele sud-africanilor care ne urmarisera pe blog.intotheworld.eu, au trecut doua luni. Sosise timpul sa parasim imperiul floral al Capului Bunei Sperante, a carui biodiversitate o depaseste chiar pe cea a Amazonului, pentru a continua spre nord. In Lesotho, singurul stat independent situat la peste 1000m, am intrat prin Pasul Sani. Este chiar atat de frumos cum se spune: nu e doar o legenda off-road, e o obsesie. Curbe adanci, panta imposibila, vant piezis, oameni infasurati in paturi de lana, naluci pe magarus, doinind la setolo-tolo. Acesta este regatul alpin din care am coborat de la peste 3000m, catre Kalahari, in Botswana. Unde asfaltul corect strabate un peisaj care aminteste cat de ingust ne e habitatul terestru: Makgadikgadi, 12000 km² de mare secata; Delta Okavango, 16000 km² de lagune si canale, poate unul dintre ultimele sanctuare pentru animale salbatice din lume! Inapoi in Zambia eram iar in Africa neagra: frontiere haotice si sentimentul ca ne-am intors „acasa”. Mozambique ne-a atras cu melanjul de cultura latino-africana. Am ramas insa pentru oamenii care nu si-au pierdut zambetul si generozitatea in recent-incheiatul razboi civil, pentru arta murala postbelica, pastelarias si exuberanta drumurilor de pamant din nord.
Dupa o vizita in Ilha de Moçambique, fosta capitala insulara a tarii si a comertului maritim care lega in sec. XV Portugalia de China, am ajuns la limita sudica a Marelui Rift African. A urmat Tanzania, un paradis gastronomic: condimente, fructe, peste si influente orientale. Am poposit in Bagamoyo, orasul de unde si-au inceput expeditiile pentru cucerirea interiorului Africii toti faimosii exploratori din sec. XIX, incepand cu Livingstone. Am navigat cu barca traditionala dhow pana in Zanzibar, am colindat plantatii de alge, plaje nesfarsite, dar si moschei, madrase si caravanseraiuri cu portaluri Gujarati, marturie a mostenirii arabe, indiene si swahili. Kilimanjaro si etnicii Maasai infasurati in patura traditionala Shúkà ne-au aratat drumul spre Kenya.
Manati din spate de iarna australa, am trecut Ecuatorul intr-o Ethiopie unde istoria umana dateaza de mai bine de 4,4 milioane de ani. Fizionomiile, arhitectura vernaculara, portul popular, animalele, chiar si mancarea sunt aparte in singura natiune africana niciodata colonizata, care are propriul calendar, limba, alfabet si religie. Nu am ocolit Lalibela, un complex de biserici, cripte si pasaje sapate in roca vulcanica la 2630m altitudine, unde acum 8 secole un rege a imaginat un al doilea Ierusalim. Apoi in Sudan am regasit Sahara.
Drumul prin stravechea Nubie, cu minunat de ospitalierii sai Sudanezi, ne-a dus pana la baza Piramidelor. Acolo, in fata a 5 milenii de istorie, se incheia turul Africii pe motocicleta. Nenumaratele ore de condus, noptile magice la cort, libertatea desertului, dramele tehnice, toate necesita timp si loc pentru a sedimenta. Proiectul „INTO THE WORLD” nu se opreste aici: dupa Africa, vom continua aventura in America de Sud. De data asta stim ce ar fi trebuit sa ne fie evident inainte chiar de a incepe sa organizam aceasta calatorie, ceva ce trebuie sa stim cu totii: putem face, oricine am fi, orice ne dorim cu adevarat.
Pentru a urmari intreaga poveste viziteaza blog.intotheworld.eu
