17.9 C
București
sâmbătă, 25 mai 2024
AcasăSpecialFOTO. Cum ajută Leonardo di Caprio la conservarea pădurii tropicale

FOTO. Cum ajută Leonardo di Caprio la conservarea pădurii tropicale

Leonardo di Caprio, proaspăt câştigător al Oscarului pentru cel mai bun actor,  a vizitat Parcul Naţional de pe Muntele Leuser din Sumatra, Indonezia, unde i-a ajutat pe ecologiștii locali să lupte pentru conservarea ecosistemului din zonă.

Actorul a postat, pe pagina sa de Instagram, mai multe poze din această călătorie, precizând că Fundaţia Leonardo DiCaprio „sprijină partenerii săi locali în stabilirea unui sanctuar uriaş al faunei” în ecosistemul din Leuser, o regiune aflată sub ameninţarea plantaţiilor de palmieri pentru producţia de ulei, mineritului, exploataţiilor forestiere etc.

Sub una dintre imagini, în care DiCaprio se află alături de un elefant, actorul scrie că pădurea tropicală este considerată unul dintre cele mai mari habitaturi din lume pentru elefantul din Sumatra, specie pe cale de dispariţie. 

Deschideți galeria foto pentru a vedea imaginile postate de Leonardo di Caprio din Sumatra.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă