12 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialFOTO. O nouă specie de mamifer, descoperită în Indonezia

FOTO. O nouă specie de mamifer, descoperită în Indonezia

O nouă specie de mamifer a fost descoperită în Indonezia de oameni de știință din mai multe țări, care au numit-o ‘șobolan cu nasul plat’, datorită caracteristicilor sale nemaivăzute, informează agenția France Presse, citată de Agerpres. 

Deschideţi galeria foto de mai sus pentru a vedea o imagine cu “șobolanul cu nasul plat”. 

Această creatură a fost descoperită într-o regiune izolată de munte de pe insula Sulawesi, din centrul Indoneziei, a declarat muzeul australian Victoria, ai cărui cercetători au făcut parte din echipa internațională care a participat la această descoperire.

Șobolanii, al căror nume științific este ‘Hyorhinomys stuempkei’, are caracteristici care nu au mai fost observate niciodată până acum de știință, a mai spus muzeul într-o declarație dată publicității marți.

Aceasta descoperire a fost făcută de o echipă de oameni de știință din Indonezia, Australia și Statele Unite ale Americii.

În plus față de nasul roz plat dotat cu nări cu formă similară celor ale unui porc, animalul mai are urechile mari, o gură mică și dinți lungi în față, potrivit aceleiași surse.

Din fotografii reiese că mamiferul pare să aibă mărimea unui șobolan.

“Sunt mereu uimit de faptul de a putea merge în pădure și a găsi o nouă specie de mamifer atât de diferit de alte specii de referință din știință”, a spus Kevin Rowe, cercetător la muzeul Victoria care a participat la cercetare.

Noul mamifer descoperit este carnivor și, probabil, se hrănește în special cu râme și larve de insecte.

 

Cele mai citite

Comerţul agroalimentar al Uniunii Europene, excedent de cinci miliarde de euro în ianuarie 2024

Comerţul agroalimentar din UE a înregistrat o evoluţie pozitivă în luna ianuarie 2024, conform celui mai recent raport lunar privind evoluția importurilor și a...

Dotează eficient și igienic spațiile sanitare ale afacerii tale!

Atunci când gestionezi o afacere este important să acorzi o atenție deosebită și spațiilor sanitare. Acestea nu trebuie să fie doar curate, ci și...

Viktor Orban anunță că 2024 va fi anul înlocuirii hegemoniei liberal-progresiste cu una suveranistă

În acest an ar putea lua sfârşit o perioadă ingrată a civilizaţiei occidentale, prin înlocuirea lumii construite pe baza hegemoniei liberal-progresiste cu una suveranistă,...
Ultima oră
Pe aceeași temă