25.7 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialFOTO+VIDEO. Ora Pământului, celebrată din Cambodgia până în Franța

FOTO+VIDEO. Ora Pământului, celebrată din Cambodgia până în Franța

Ora Pământului a fost celebrată în 170 de țări din toată lumea, în intervalul 19.30-20.30. 

Inițiativa pornită în 2007 în Australia, de către Fondul mondial pentru natură (WWF), urmărește să amintească faptul că energia consumată are un preţ pentru planetă şi să îndemne autorităţile şi persoanele particulare să acţioneze în favoarea climei.

Citește și: FOTO. România stinge lumina în instituții din 42 de orașe, cu ocazia evenimentului “Ora Pământului”

 

 

Energiile fosile (cărbune, gaz, petrol) utilizate în producerea electricităţii sunt responsabile de trei sferturi din emisiile de gaze cu efect de seră, aflate la originea încălzirii climatice. 

Citește și: FOTO. Luminile au fost stinse în Australia în cadrul acţiunii “Ora Pământului”

Printr-un acord încheiat în 12 decembrie, comunitatea internaţională s-a angajat să menţină încălzirea climei “sub 2 grade Celsius” faţă de era preindustrială

 

 

Cele mai citite

Alertă. Procurorul Lucian Onea revine la DNA Ploiești

Unul dintre procurorii vedetă din era de glorie a DNA-ului condus de tandemul Laura Codruța Kovesi-Florian Coldea va reveni la „unitatea de elită”...

Benjamin Netanyahu este „dezgustat” de mandatul de arestare cerut de către procurorul-şef al CPI Karim Khan

Premierul israelian Benjamin Netanyahu anunţă luni că ”respinge cu dezgust” mandate de arestare cerute de către procurorul-şef Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan, atât...

Momente emoționante pe Anfield! Jurgen Klopp s-a despărțit de FC Liverpool cu o victorie

FC Liverpool a câştigat cu scorul de 2-0 în faţa lui Wolverhampton și a terminat pe poziția a treia în Premier League. La ultimul...
Ultima oră
Pe aceeași temă