18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialFOTO+VIDEO. Turism în Bulgaria: Românii preferă all-inclusive și farfuriile pline

FOTO+VIDEO. Turism în Bulgaria: Românii preferă all-inclusive și farfuriile pline

Prețurile pentru un sejur sunt mult mai mici decât pe litoralul autohton.

În filmul SF de desene animate Wall-E, câștigător de Oscar, avem o imagine terifiantă. Într-un viitor îndepărtat, oamenii călătoresc la bordul unei uriașe nave spațiale, în căutarea unui nou cămin. Au acolo tot ce le trebuie. Traiul într-un spațiu închis, combinat cu abundența de mâncare, îi face însă pe toți obezi. Atât de grași încât nu se mai pot da jos din fotoliile în care ajung să trăiască. Acestea sunt imaginile pe care le-am avut în minte, aproape obsesiv, în sejurul de Paști petrecut anul acesta într-una din stațiunile bulgărești de la Marea Neagră, într-un resort all inclusive de patru stele. Un hotel aflat la 200 de kilometri de Constanța,”invadat” de români, care au reprezentat circa 90% din total. “În general aici vin foarte mulți români”, a povestit una dintre recepționere.

 

Primul lucru care te frapează la o astfel de vacanță, chiar înainte de a ajunge, este prețul. Obișnuit cu tarifele hotelurilor din România, cu greu îți vine să crezi că trei nopți de cazare în regim ultra all-inclusive costă numai 260 de euro pentru o familie de trei persoane. Asta înseamnă cam 130 de lei de persoană pe noapte. Cu banii ăștia nu poți decât să cumperi cazare la un hotel similar din Mamaia, în extrasezon. Prețul pare atât de mic încât m-am întrebat cum reușesc să facă profit hotelierii. Dacă îi întrebi pe cei din România, sunt sigur că se vor uita la aceste cifre ca la un film științifico-fantastic, pentru că ne încăpățânăm să tot facem o astfel de analogie.

Cornul abundenței

Al doilea lucru care îți sare în ochi este abundența. Și risipa, aș spune. Zeci de feluri de mâncare așteaptă să fie devorate de turiștii flămânzi. Dacă alegeți un hotel de patru stele, mâncarea va fi pe măsură: supă de pere, mânzat bine preparat, pui cu miere, specialități bulgărești, dar și românești, curcan, vită. Nu lipsesc căutata ceafă de porc, zeci de feluri de prăjituri, puțin mai pretențiosul chessecake. Pizza se prepară chiar în fața ta, câte opt deodată. Aproape întotdeauna e coadă aici. La fel și ouăle.

În colțul cu mâncare dietetică stau stinghere câteva tăvi cu orez și legume fierte, dar aproape nimeni nu este interesat. Există și un colț cu mâncare pentru bebeluși, evident, pentru că hotelurile cu program all-inclusive se bazează pe familiile care vin cu copii. Și pentru că mâncarea trebuie udată, și băutura este din abundență. Apă, cafea, sucuri cu acid sau fără, ceaiuri, vin alb, roșu și rose, whiskey – cât pot să bei.

Mâncare multă din abundență – ar fi trebuit să fie un atu, dar nu este. Abundența creează imagini dizgrațioase: oameni care își umplu farfuriile cu câte cinci fripuri, cu adolescente supraponderale care reușesc, prin nu știu ce miracol, să înghită câte opt clătite, una după alta, și apoi, ca cireașa de pe tort, să mai îndese cumva în stomac niște înghețată, copii care dau gata în timp record o farfurie cu prăjituri. Multe farfurii sunt lăsate pline. Foarte multă mâncare se aruncă. ”Mă simt prost. Există oameni care nu au ce mânca și aici se face o risipă fenomenală”, spunea o turistă. De altfel, în 2011 Comisia Europeană se gândea să interzică sistemul ”all-inclusive” pentru a opri risipa alimentară. Datele CE arată că pâinea aruncată într-o zi în Viena ar putea hrăni 200.000 de locuitori săraci ai Africii. Ministrul adjunct al economiei şi turismului din Bulgaria, Ivo Marinov, a precizat că Bulgaria nu renunță la all-inclusive, dar a recunoscut că în 2010 peste 300 de proprietari de hoteluri au fost amendați pentru că ofereau turiștilor produse cu termenul de valabilitate expirat sau de origine neclară.

Lăcomie. Whiskey la pachet

Pentru că nimeni nu te întreabă cât mănânci și bei, se ajunge la situații aproape grotești. Am văzut, de exemplu, două doamne de vârsta a treia care au comandat de la bar mai multe pahare de whiskey, la interval scurt. Conținutul paharelor nu ajungea în stomac, ci direct în câte o sticlă strategic amplasată în poșetă.

Spectacole și facilități

O vacanță în regim all-inclusive în Bulgaria are însă și avantaje. Oamenii știu să facă turism și știu cum să te țină în hotel. În fiecare zi, este pregătit ceva pentru copii, fie un atelier de creație, fie o sesiune de jocuri. Nici adulții nu sunt uitați. Pentru ei sunt pregătite lecții de zumba, concursuri de tir, spectacole cu artiști din Bulgaria sau România. Evident, nu vorbim de artiști de top, dar să nu uităm prețul: 130 de lei pe noapte. De Paști a existat chiar un preot ortodox care a oficiat o slujbă în română. Evident, un hotel de patru sau cinci stele oferă și alte servicii complementare, cum ar fi piscină interioară și/sau exterioară, sală de sport și/sau facilități SPA. Acestea din urmă în general se plătesc. De asemenea, șezlongurile de pe plajă sunt incluse în preț. În Mamaia, acestea ajung și la 25 de lei pe zi, în sezon.

AVANTAJELE unui sejur în Bulgaria: 

– Preț mult mai mic decât cel al hotelurilor din România

– Mâncare bună și variată

– Plajă gratuită

– Facilități în complexul hotelier

DEZAVANTAJELE unei vacanțe la vecini 

– Pleci acasă cu câteva kilograme în plus.

– Poliția interzicea mașinilor de România să traverseze podul din Varna, aflat în reparații. Belgienii, de exemplu, aveau voie să treacă.

– Drumul ocolitor este mai prost în România.

0 Toaleta din vama de la Negru Vodă este experiența cea mai îngrozitoare pe care o puteți avea la o toaletă publică.

Cele mai citite

Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete și a eliberat din funcție doi procurori

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 26 aprilie 2024, mai multe decrete. Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 3/2023 pentru modificarea...

Meci spectaculos între Jaqueline Cristian și cehoaica Barbora Krejcikova

Jaqueline Cristian, jucătoarea română de tenis, a obținut o victorie impresionantă în turneul WTA 1000 de la Madrid, asigurându-și un loc în runda a...

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...
Ultima oră
Pe aceeași temă