12.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialFOTO. Weekend românesc la Muzeul Horniman din Londra

FOTO. Weekend românesc la Muzeul Horniman din Londra

Ȋn perioada 3-5 octombrie 2014, la muzeul Horniman din Londra, a avut loc expoziția "Revisiting Romania: Dress and Identity", un proiect de amploare dedicat culturii tradiţionale româneşti în Marea Britanie. Institutul Cultural Român din Londra, împreună cu prestigiosul muzeu de antropologie şi etnologie Horniman, cu sprijinul Ambasadei României, au organizat o serie de evenimente menite să celebreze arta şi cultura popularǎ româneascǎ.

Peste 500 de costume populare, covoare, ștergare, țesături și obiecte casnice provenite din diferite zone etnografice ale României au fost expuse publicului. Acestea fac parte atât din colecţia Muzeului Horniman, fiind adunate de muzeografii britanici în ultimii o sută de ani sau fiind donate de diferite persoane particulare de-a lungul timpului, cât şi din colecţiile similare ale altor muzee londoneze. Un exponat aparte a fost reprezentat de un superb costum ce a aparținut Reginei Maria a României.

Alături de această expoziţie, sub genericul „Români din Londra” (Portraits from London) a fost deschisă şi o galerie foto conținând 35 de portrete semnate de fotograful londonez de origine română Ion Paciu. Fotografiile, reprezentând o selecţie diversă de români care trăiesc în Londra, de toate vârstele şi provenind din sfere sociale diferite, prezintǎ și scurte fragmente din poveştile de viaţă ale acestora. Printre protagoniștii expoziției se numără Sir George Iacobescu, arhitectul Șerban Cantacuzino, pianista Anda Anastasescu, actriţa Anamaria Marinca, violonistul Alexandru Bălănescu.

Pentru a completa această incursiune în cultura românească tradițională, organizatorii au pregătit o serie de concerte, demonstrații de meșteșuguri tradiționale, proiecții de filme și expoziții culinare, care s-au desfǎşurat în parcul muzeului, în 4 şi 5 octombrie a.c., cele două zile de week-end de după deschiderea expozițiilor.

Prezent la evenimentul "Revisiting Romania: Dress and Identity", găzduit de Muzeul Horniman, Ambasadorul României în Marea Britanie, Dr Ion Jinga, a vizitat atelierele demonstrative ale celor trei artişti populari din România, Daniel Leş, Mihaela Bǎdescu şi Paul Buta. Aceştia au ȋncântat publicul cu demonstraţii de mǎiestrie ȋn arta olǎritului, a picturii de icoane pe sticlǎ, piatrǎ semiprețioasă şi lemn, şi a confecționării de mǎști tradiționale românești.

 

 

Ȋn discuţia cu Daniel Leş, artist popular din Maramureş, acesta a solicitat sprijin pentru sensibilizarea opiniei publice şi mass media din România ȋn favoarea unui proiect intitulat „Salvați casele din Maramureș”. Conform artistului, case vechi, din secolul al XVIII-lea, contruite în stilul tradițional românesc al zonei, sunt demontate, iar lemnul astfel obținut este folosit la confecționarea de mobilă în strǎinătate. Ambasadorul a promis cǎ se va alǎtura proiectului, care își poate găsi aplicabilitate și în alte zone ale ţării unde case vechi în stil autentic românesc sunt dărâmate pentru a face loc unor locuințe moderne din beton și sticlă, printr-un mesaj-rugăminte adresat public atât proprietarilor acestor case, cât și mass mediei din România, de a susține o campanie pentru conservarea acestei părți a patrimoniului naţional:„Trecutul ne defineste nu doar ca istorie, ci și ca premiză pentru viitor. Am revenit de curând din Scoţia, unde fiecare referință la istorie sau tradiții este conservată cu grijă, pentru că reprezintă nu doar patrimoniul local, ci și cartea de identitate a unui popor peste veacuri. Este o mare tristeţe să vezi că noi, românii, care avem atât de multe de spus ca parte a civilizaţiei europene, renunţăm atât de uşor la elemente ce ne definesc identitatea şi istoria. Fără ele, vom fi mai săraci şi vom nega dreptul copiilor noştri de a ști cât de adânci le sunt rădăcinile, iar rădăcinile nu cresc prin beton.”

Cele mai citite

Premieră mondială! Taxa pe care trebuie să o plătești dacă vrei să vizitezi Veneția

Veneția, una dintre cele mai frumoase și vizitate destinații din lume, se confruntă de mult timp cu provocări legate de turismul de masă, iar...

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

Crizele și economia

Organizările au, fiecare, o finalitate a cărei satisfacere asigură identitatea. Multe întâmpină azi dificultăți, dar și  crize.  Este criză atunci când dificultățile periclitează...
Ultima oră
Pe aceeași temă