15.7 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialIndia acuză de blasfemie jocul Pokemon Go, întrucât le oferă vegetarienilor ouă

India acuză de blasfemie jocul Pokemon Go, întrucât le oferă vegetarienilor ouă

Jocul Pokemon Go este ”o blasfemie” și ar trebui interzis, se arată într-o cerere primită de o curte de justiție din India, miercuri, prin care se solicită interzicerea acestui joc, informează AFP citată de Agerpres.

Sancțiunea ar fi necesară întrucât Pokemon Go le oferă ouă virtuale persoanelor care, din motive religioase, sunt vegetariene.

Avocatul Nachiket Dave susține că Pokemon Go îi ofensează pe hinduși și jainiști — dintre care unii nu consumă carne sau alte produse animale — prin faptul că le dă jucătorilor ouă, inclusiv în locurile de rugăciune.

‘Cei care reușesc (în joc — n.r.) sunt recompensați cu ouă. A le da ouă oamenilor din temple, chiar dacă se întâmplă în lumea virtuală, este inacceptabil și poate fi chiar o blasfemie”, a declarat Dave pentru AFP după scurta audiere de la Curtea de Justiție din Ahmedabad, Gujarat, din vestul Indiei.

Mulți hinduși sunt vegetarieni, printre ei numărându-se prim-ministrul Narendra Modi, iar adepții religiei jainiste urmează, în general, o dietă vegană strictă.

Pentru ca ouăle să fie obținute în așa-numitele Pokestopuri, jucătorii trebuie să facă un anumit număr de kilometri. Aceste Pokestopuri din lumea virtuală se suprapun pe harta lumii reale și sunt amplasate în mai multe locații. Unele dintre ele au suscitat numeroase polemici. Jocul a fost updatat recent pentru a scoate a elimina Pokestopurile din memorialele dedicate atacului nuclear de la Hiroshima și Holocaustului, din Berlin.

În India, unde aplicația nu poate fi încă descărcată în mod oficial, multe Pokestopuri sunt amplasate în temple în care nu au acces non-vegetarienii.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

WC-urile din curțile școlilor vor fi secții de votare, ca tot alegătorul să găsească o utilitate buletinului de vot

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru a elimina preconcepțiile conform cărora toaletele din curțile unităților de învățământ preuniversitar fără canalizare nu sunt bune de nimic, Guvernul...

Avertismentul lui Norbert Wiener

Inteligența artificială a apărut pe o altă linie a abordării raționării decât cea moștenită din cultura clasică. Să amintim câteva momente de cotitură care...

Ce pedeapsă riscă o doctoriță din Rusia după ce ar fi tratat-o fără respect pe văduva unui soldat rus din Ucraina

Procesul unei doctoriţe pediatru ruse, care riscă 10 ani de închisoare după ce a fost acuzată de văduva unui soldat rus mort în Ucraina...
Ultima oră
Pe aceeași temă