Obiectul liturgic de excepţie, „Steagul lui Ştefan cel Mare”, restaurat timp de şapte ani, va fi prezentat publicului astăzi, ora 11.00, la Muzeul Naţional de Istorie a României.
Expunerea este considerată un moment deosebit, după ce timp de şapte ani restauratorul Sidonia Macri a muncit la un complex proces de refacere a unuia dintre cele mai frumoase steaguri, comandat special de Ştefan cel Mare, la anul 1500. La vernisajul „Exponatului lunii” participă Excelenţele Lor Henry Paul, ambasadorul Franţei al Bucureşti, şi Iurie Reniţă, ambasadorul Moldovei.
Obiectul textil excepţional, o broderie bizantină de secol XV, înfăţişează imaginea iconografică a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, socotit un simbol al biruinţei militare. Iniţial s-a crezut că este vorba despre un steag de luptă al voievodului Ştefan cel Mare, datorită iconografiei şi a încadrării cronologice a piesei. Însă lipsa stemei Moldovei caracteristică stindardelor militare, nu susţine ipoteza amintită.
Rugăciunea domnitorului către Sf. Gheorghe
Broderia îl reprezintă pe Sf. Gheorghe aşezat pe un tron cu pernă roşie, având genunchii uşor depărtaţi şi tălpile sprijinite pe un balaur înaripat cu trei capete. În mâna dreaptă sfântul ţine mânerul unei spade şi în cea stângă vârful acesteia. Figura ovală a sfântului este încadrată de părul său buclat, iar pe cap poartă o coroană cu nouă fleuroni, decorată cu pietre preţioase şi perle, susţinută de doi îngeri. Îngerul din partea stângă ţine în mâna dreaptă o spadă, iar îngerul din partea dreaptă ţine în mâna stângă un scut. Sfântul Gheorghe poartă o tunică militară de culoare gri peste o cămaşă lungă de culoare verde, iar în picioare are sandale cu curele încrucişate pe gambe.
Potrivit specialiştilor Muzeului de Istorie, în colţurile din stânga şi dreapta sus este brodată o inscripţie în limba greacă: „Sfântul Gheorghe din Ca[p]padocia”. Însă inscripţia nu pomeneşte faptul că steagul ar fi fost dăruit de voievodul Ştefan cel Mare Mănăstirii Zographou de la Athos, aşa cum se obişnuia în epocă. Broderia este realizată din mătase roşie, decolorată de trecerea anilor şi deteriorată în vechime, atunci când, din neştiinţă, călugării de la Mănăstirea Zographou de la Muntele Athos au remontat-o pe o bucată de catifea de calitate inferioară.
De jur împrejur broderia are o inscripţie slavonă cu rugăciunea domnitorului (Ştefan cel Mare) către sfânt: „O, răbdătorule de patimi şi purtătorule de biruinţă, mare mucenice Gheorghe, care în nevoi şi nenorociri eşti grabnic apărător şi cald ajutor şi, celor necăjiţi, bucurie nespusă, primeşte de la noi şi această rugăciune, a smeritului robului tău, domnul Io, Ştefan Voievod din mila lui Dumnezeu, domn al Moldovei, păzeşte-l neatins în acest veac şi în cel viitor cu rugăciunile celor ce te cinstesc, ca să proslăvim în veci, Amin. S-a făcut în anul 7008 (1500) iar al domniei sale, 43″.
„Acest steag a avut o istorie zbuciumată. Cu certitudine a fost donat Mănăstirii Zographou, iar prin secolul al XIX-lea se afirma că a fost donat pe la 1494″, a declarat pentru România liberă muzeograful Cornel Ilie, secţia Patrimoniu a MNIR. „În epoca medievală se obişnuia ca mai multe odoare să fie donate de domnitori mănăstirilor de pe Muntele Athos”, mai povesteşte muzeograful. Când autorităţile române au cerut steagul, stareţul mănăstirii în cauză „a pus condiţii exacerbate: cereau proprietăţi, mănăstiri ridicate şi închinate mănăstirilor de pe Muntele Athos”, ni se explică. Totul a fost tergiversat până a început primul război mondial.
Aventura recuperării steagului
În primăvara anului 1917, pe când România se afla în război, prin efortul consulului general al României la Salonic, G.C. Ionescu şi cu ajutorul generalului francez Maurice Sarrail, Regatul Român a recuperat de la Mănăstirea Zographou acest preţios obiect.
Iniţiativa recuperării preţiosului obiect a aparţinut marelui om politic Ion I.C. Brătianu (1864-1927), care, la 15 februarie 1917, în calitatea sa de preşedinte al Consiliului de Miniştri şi ministru al Afacerilor Străine, a trimis o telegramă cifrată Legaţiei României de la Atena, cerând pe un ton imperativ: „Faceţi tot ceea ce este posibil pentru a obţine drapelul lui Ştefan cel Mare“.
Peste aproape două săptămâni, la 26 februarie 1917, un gest similar vine şi din partea secretarului general al Ministerului de Război, generalul Constantin N. Burghele, care s-a adresat Ministerului Afacerilor Străine pentru a întreprinde demersurile necesare în vederea aducerii steagului în ţară. Intervine pe lângă generalul francez Maurice Sarrail, comandantul armatelor aliate din Salonic,care la rândul său ordonă detaşamentului franco-rus de la Sfântul Munte să recupereze steagul şi să-l expedieze la Statul Major Francez.
La 25 martie, în acelaşi an, consulul G.G. Ionescu comunică Ministerului Afacerilor Externe că generalul francez i-a predat drapelul, pe care îl păzeşte şi aşteaptă ordine de la autorităţile române competente. Ministerul îi cere consulului să trimită steagul cu un vas de război francez, la Legaţia României de la Paris, unde ajunge în 29 aprilie. Aici este înmânat lui Alexandru Em. Lahovary (ministrul României la Paris) în cadrul unei ceremonii oficiale, la care a luat parte şi preşedintele Franţei, Raymond Poincaré, în data de 29 iulie 1917. Obiectul liturgic este depus la o bancă, din motive de securitate, considerându-se riscant transportul acestui „preţios trofeu de aici la Iaşi”, existând la acel moment ameninţarea ca întreg teritoriul României să fie ocupat de Puterile Centrale.
Abia în 22 februarie 1920, Steagul lui Ştefan cel Mare este predat Marelui Stat Major, pentru a fi depus la Muzeul Militar. Iar în 1970, drapelul intră în patrimoniul MNIR.
Restaurarea: Călugării au folosit o tehnică greşită
Procesul de restaurare a fost extrem de complex. Iniţial, broderia Steagului lui Ştefan cel Mare a fost lucrată pe suport de mătase, dublată cu o ţesătură din in, pentru a putea susţine lucrătura cu fir metalic şi straturile succesive ce conturau întreaga compoziţie. De-a lungul timpului suportul din mătase s-a degradat şi a fost înlocuit de către călugări cu catifea, prin decuparea şi lipirea cu clei organic a piesei pe noul suport, intervenţie total necorespunzătoare care a afectat starea originară a piesei. Procesul de restaurare de la MNIR a constat în desprinderea piesei de pe suportul de catifea, curăţarea cleiului organic şi curăţarea totală a piesei, consolidarea cu un nou suport de mătase naturală, coaserea cu fire de mătase şi refacerea broderiei în zona inferioară (capetele dragonului) şi suprapunerea unui tul pregătit în prealabil pentru protecţie şi finisarea. Restaurarea a fost realizată de expertul Sidonia Macri.
