13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialItsy Bitsy pictează animale uriaşe de 1 Iunie

Itsy Bitsy pictează animale uriaşe de 1 Iunie

Itsy Bitsy FM îi invită pe copii şi părinţi la cel mai colorat eveniment din Bucureşti, luni – 1 Iunie, începând cu ora 17:00, în Parcul Orăşelul Copiilor. De ziua lor, copiii vor da startul distracţiei anului alături de eroii lor preferaţi, Itsy şi Bitsy. Sunt aşteptaţi în parc peste 15.000 de prieteni ai radioului, cu multă distracţie, muzică, dansuri, jocuri, personaje preferate şi multe premii. Copiii vor putea colora trei animale uriaşe realizate special pentru această sărbătoare: o girafă, un elefant şi o cămilă.

Pe scena din Parcul Orăşelul Copiilor vor cânta şi vor dansa peste 150 de copii din trupele Amicii, Contrapunct, Fargolino, Liliput, Miniton, Rogvaiv, Instinct Dance din Bucureşti şi All Stars Slobozia. Alături de ei va cânta şi invitatul special, Nicu Alifantis. Cântecele lui dedicate copiilor sunt de pe proaspăt lansatul album cu muzică pentru copii, “Şotron”.

Prietenii matinalului de la Itsy Bitsy FM vor avea surpriza să îi întâlnească pe realizatorii lor preferaţi, Luiza şi Mario, care vor fi gazdele întregului eveniment din parc. Pentru taţi și pentru pasionaţii de gadgeturi, va veni pe scenă cu surprize George Buhnici, cunoscutul realizator TV.

“Pentru noi, ziua de 1 Iunie este momentul mult aşteptat al fiecărui an, de 10 ani încoace. Este sărbătoarea care ne oferă prilejul să intrăm în contact vizual cu prietenii radioului, să ne încărcăm braţele de îmbrăţișări şi inimile de bucuria noastră de a dărui şi a lor de a primi. E o energie aşa minunată în întâlnirea aceasta între echipa Itsy Bitsy şi ascultătorii săi, încât ne ţine un an întreg!“ declară Nadia Tătaru, Director General Itsy Bitsy FM.

La eveniment sunt aşteptate şi vedete din lumea artistică şi media, împreună cu copiii lor. Iar pulsul evenimentului va putea fi luat permanent prin accesarea adresei www.facebook.com/radioitsybitsy unde vor fi postate fotografii făcute la faţa locului.
Evenimentul este realizat cu sprijinul Primăriei Sectorului 4 şi susținut de Cavit Junior, Bioland Junior, Danonino, BCR, Fulga, Ford, LC Waikiki, Himalaya. 

Despre ITSY BITSY – Brandul ITSY BITSY include singurul post de radio din România pentru părinți și copii, www.itsybitsy.ro, ateliere pentru părinți și copii și evenimente pentru timpul liber în familie. Itsy Bitsy FM emite în prezent în București și în peste jumătate din teritoriul României.

Cele mai citite

PAOK-ul lui Răzvan Lucescu, eliminată din Conference League! Echipele calificate în semifinalele competiției

PAOK Salonic, echipă antrenată de românul Răzvan Lucescu, a ratat calificarea în semifinalele Conference League, după ce a fost învinsă de pe teren propriu...

PAOK-ul lui Răzvan Lucescu, eliminată din Conference League! Echipele calificate în semifinalele competiției

PAOK Salonic, echipă antrenată de românul Răzvan Lucescu, a ratat calificarea în semifinalele Conference League, după ce a fost învinsă de pe teren propriu...

Liniile STB care duc la Arena Națională, modificate cu ocazia partidei FCSB – Rapid

În această sâmbătă, liniile 86, 90 și 143 vor funcționa pe trasee temporar modificate, informează Societatea de Transport București (STB). “Cu ocazia organizării meciului de...
Ultima oră
Pe aceeași temă