25.3 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSpecialLansări de carte, concerte și spectacole de teatru la Zilele Medgidiei

Lansări de carte, concerte și spectacole de teatru la Zilele Medgidiei

An de an Zilele Medgidiei sunt marcate de municipalitate prin diferite evenimente. Și anul acesta manifestările vor începe în data de 2 septembrie, ziua în care, acum 159 de ani apărea prima atestare documentară a orașului Medgidia.

Astfel, miercuri, 2 septembrie, începând cu orele 10.00, la Monumentul Eroilor, care a fost recent reabilitat, va avea loc un ceremonial religios și militar în cinstea eroilor neamului. De la ora 16:00, în Sala de Ședințe a Consiliului Local, va avea loc des­chiderea oficială a Zilelor Municipiului  Medgidia, urmată, la ora 18:00, de premiera piesei de teatru „Regele Lear în noaptea revelionului“, care va debuta la Cercul Militar.

Dimineața celei de-a doua zile va fi dedicată copiilor, care vor putea participa la activități re­creative și mai ales distractive alături de personaje de poveste, animatori și clovni, precum și concursuri de role, skateboard și biciclete sau șah. De la ora 17:00 va avea loc o expoziție de pictură, la Casa de Cultură „Ioan N. Roman“, iar de la ora 18:30 distracția se  mută din nou în parcul 1 Mai, unde timp de două ore doritorii vor putea participa la o demonstrație de Zumba Fitness și Kangoo Jumps, iar de la ora 21:00 cerul se va lumina cu sute de lampioane.

Prima parte a zilei de 4 septembrie va fi dedicată cărții și iubitorilor de carte, care vor putea participa la două lansări de carte, volume scrise de Adrian Ilie și Cristian Teodorescu. Seara, de la 17.30, scena din piațeta Decebal va fi animată de artiștii locali, iar de la orele 19.00, dăm muzica tare pentru a-i asculta pe Ligia G Band, Vescan, Alina Eremia și Proconsul.

Ultima zi din cadrul Zilelor Medgidiei începe de la orele 18:00 cu recitaluri ale artiștilor locali și alte surprize, iar de la ora 20:00 pe scena vor urca Matteo, Andreea Bălan și renumitul rapper american Nana. Noaptea se va încheia cu un foc de artificii.   

Cele mai citite

Donald Trump a afirmat că are „ o problemă reală” cu judecătorul din procesul său de la New York

Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat luni că are "o problemă reală" cu judecătorul la procesul său din New York, denunţând întreaga afacere...

”Dosarul Mineriada”: Klaus Iohannis cere urmărirea penală a lui Roman Petre și a lui Voiculescu Gelu-Voican

Roman Petre, în calitate de fost prim-ministru al Guvernului României, și Voiculescu Gelu-Voican, în calitate de fost viceprim-ministru al Guvernului României pot fi...

Aici găsești sisteme parazăpezi pentru acoperiș care împiedică alunecarea zăpezii

Atunci când sezonul rece își face apariția, crește interesul pentru achiziționarea accesoriilor pentru acoperiș, precum parazăpezile. Este și firesc, având în vedere că este...
Ultima oră
Pe aceeași temă