21.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialMacheta unui dinouzaur înalt de 3,5 metri, expusă în fața Muzeului de...

Macheta unui dinouzaur înalt de 3,5 metri, expusă în fața Muzeului de Geologie

Macheta unui dinozaur de mare anvergură, lung de șapte metri și înalt de 3,5 metri, va fi expusă, timp de două zile, în fața Muzeului Național de Geologie, informează Agerpres.

Macheta unui Magyarosaurus dacus, realizată de sculptorul canadian Brian Cooley, va putea fi văzută de marți, începând cu ora 17.00, până miercuri, după care va fi transportată la Hațeg.

Macheta dinozaurului se află luni la Tulcea. În cursul după-amiezii va ajunge la Constanța unde va face un scurt popas la sediul INCD GeoEcoMar. Sauropodul va putea fi admirat lângă nava Mare Nigrum, nava de cercetări marine a INCD GeoEcoMar, din portul Constanța.

Evenimentul este organizat în cadrul proiectului Muzeul Dinozaurilor din Transilvania, realizat de Asociația GeoD pentru promovarea geodiversității, Asociația Geomedia și Cooley & Co. Ltd. din Canada, având ca parteneri Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului (administrat de Universitatea din București), INCD GeoEcoMar și Societatea Geologică a României.

Muzeul Dinozaurilor din Transilvania își propune interpretarea uneia dintre cele mai interesante faune de dinozauri din lume — fauna dinozaurilor pitici care au trăit în urmă cu 70 de milioane de ani din "Insula Hațeg" — și dezvoltarea unor programe educative legate de patrimoniul geologic, se mai arată în comunicatul citat.

Cele mai citite

Iga Swiatek, campioană la Foro Italico. Poloneza a realizat „dubla” Madrid – Roma

Poloneza Iga Swiatek, liderul clasamentului mondial feminin, și-a adjudecat al 21-lea titlu al carierei, după ce s-a impus în finala turneului WTA de la...

Alexander Zverev, campion la Foro Italico

Germanul Alexander Zverev a câştigat pentru a doua oară în carieră turneul ATP Masters 1.000 de la Roma, după ce l-a învins în finală...

Noua lege a pensiilor. Ce venituri va avea un român care a muncit 35 de ani

Noua lege a pensiilor vine cu metode diferite de calcul a veniturilor persoanelor după retragerea din activitate. Românii care au cotizat timp de 35...
Ultima oră
Pe aceeași temă