13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialMusulmanii au celebrat Kurban Bayramul

Musulmanii au celebrat Kurban Bayramul

Credincioșii musulmani din România au celebrat ieri Kurban Bayram (Sărbătoarea Sacrificiului), unul dintre cele mai importante evenimente religioase cu semnificație comemorativă din religia islamică, ce are loc la finalul pelerinajului, organizat la locurile sfinte de la Mecca (Regatul Arabiei Saudite). Muftiul Murat Iusuf a oficiat Marea Rugăciune Comună (Bayram Namazi), a participat la o serie de sacrificii ritualice și a oferit 2.000 de pachete pentru familiile nevoiașe din județele Constanța, Tulcea și Călărași.

Alte peste 3.000 de pachete au fost acordate de asociații și fundații culturale credincioșilor musulmani. Sărbătoarea Sacrificiului comemorează gestul de sacrificiu al Profetului Ibrahim (Avraam, pentru iudeo-creștini), cel care, pus să aleagă între dragostea față de unicul său fiu și adorația lui Allah, optează pentru confirmarea devoțiunii față de divinitate. Potrivit Coranului, pentru a-și exprima credința necondiționată și supunerea față de Allah, Ibrahim se arată pregătit să-și sacrifice fiul, pe Ismail, dar Creatorul, văzându-i determinarea și neclintită credință, îl trimite pe Arhanghelul Gabriel cu un berbec pe altarul sacrificiului.

Astfel, lama cuțitului taie gâtul animalului și nu pe cel al copilului mult iubit, ziua aceasta fiind celebrată de lumea musulmană că Sărbătoarea Sacrificiului, ceremonie ce reconfirmă anual credința în Allah. Tradiția sacrificării unui animal (berbec, oaie, miel, cămilă, bivol sau capră) de către fiecare musulman adult și înstărit a apărut în anul al II-lea al islamului, având semnificația unui gest de bunăvoință și adorare a lui Allah, prinos de mulțumire și recunoștință pentru împlinirea unor năzuințe, credinciosul musulman oferind în dar nevoiașilor 2/3 din animalul jertfit și oprind pentru cina din familie doar 1/3 din Kurban.

Cele mai citite

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă