Unul dintre cei mai îndrăgiţi istorici români este fără îndoială Neagu Djuvara, iar una dintre cărţile sale cele mai importante este “Civilizaţii şi tipare istorice. Un studiu comparat al civilizaţiilor”.
Lucrarea, apărută pentru prima dată la Paris în 1975 şi distinsă cu un premiu de istorie al Academiei Franceze în 1976, a reprezentat la origine o parte din teza de doctorat de stat susţinută la Sorbona în 1972 de Neagu Djuvara sub conducerea renumitului sociolog şi filozof Raymond Aron. Volumul a fost de curând reeditat la editura Humanitas.
În lucrarea sa, Neagu Djuvara vorbeşte despre marile civilizaţii istorice ale omenirii, care au dispărut rând pe rând: „În umbra civilizaţiei majore, înainte ca aceasta să dispară la rândul ei, câte alte culturi n-au pierit fără urmă!”, scrie istoricul.
„Această imensă dramă e astăzi trăită de mulţi cu nespusă intensitate. Trebuie să aparţii unei asemenea culturi pe cale de a se stinge, sau care moare chiar înainte de a înflori, pentru a înţelege nesfârşita disperare a acelora care asistă neputincioşi la dispariţia inexorabilă a celor mai preţioase valori ale lor. Cu fiecare cultură care moare, o floare unică se veștejeşte pentru a nu mai renaşte, o mireasmă incomparabilă se risipeşte pentru totdeauna. Există comori de înţelepciune şi poezie în cele mai mici idiomuri, ca şi în concepţia despre lume a celui mai mic trib destinat dispariţiei. Toate sunt pierdute – pierdute pentru totdeauna şi pentru toţi. În viaţa popoarelor, ca şi în toată Creaţiunea, ceea ce izbeşte cel mai mult şi scandalizează într-adevăr spiritul este risipa Naturii. Cei care astăzi sunt privilegiaţi şi aparţin culturilor majore pot încă să se legene în iluzia perenităţii lor. Dar până când? Ce rămâne din Egiptul antic, din Mesopotamia, din Creta, din Mexic şi Peru? Şi cum am putea avea asigurarea că rasa noastră trufaşă, care de veacuri îşi întinde dominaţia asupra neamurilor şi lucrurilor toate, nu va cădea şi ea, odată, în toropeală şi apatie?“ Citindu-i cartea, Emil Cioran îi scria lui Neagu Djuvara: “ Dragă prietene, mulţumesc pentru carte, a cărei actualitate mă frapează mai mult decât atunci când am citit-o în manuscris. (…) Ascensiunea „marginalilor” a devenit în câţiva ani un fenomen evident pentru orice om care gândeşte, şi chiar pentru cetăţeanul obişnuit. „Centralii” sunt terminaţi, şi ei o simt. Oboseala psihologică este într-adevăr trăsătura fundamentală a acelor civilizaţii al căror vid interior se acomodează cu utopiile şi cu psihanaliza. Noi venim dintr-o ţară barbară ca să deplângem soarta celor aflaţi în primejdie şi fericiţi de a fi în primejdie. Doresc ca lucrarea dumitale să suscite ecoul meritat şi îţi trimit toată prietenia mea.”
Istoricul nu e profet
Vorbind despre lucrarea sa, în prefaţa ediţiei din 1999, la mai bine de 30 de ani distanţă, istoricul român concluzionează: “Ca în celebrul vers al lui Victor Hugo, „viitorul nu e al nimănui, viitorul e al lui Dumnezeu“. Chiar închipuindu- ne în posesia tuturor parametrilor situaţiei prezente (lucru, de altfel, inimaginabil), suntem în imposibilitatea absolută de a prevedea ziua de mâine.
De aceea, cred că istoricul care se încumetă să caute anumite constante în scurgerea istoriei universale trebuie să ştie să se oprească la faza diagnozei momentului actual, evitând să se aventureze în prognoză asupra viitorului. Mărturisesc însă că n-am ştiut nici eu să mă abţin cu totul de la anumite interogări privind viitorul. Împrejurările politice dramatice pe care le-a trăit generaţia mea (la cartea aceasta am lucrat din 1951 până în 1970) nu permiteau unui istoric implicat ca om în drama momentului să privească lucrurile total detaşat, ca dintr-o altă planetă. Cer iertare puriştilor pentru câteva timide încălcări ale propriilor mele convingeri metodologice.
Cititorul să nu piardă însă din vedere, când parcurge capitolul „Concluzii“, că a fost redactat cu peste treizeci de ani în urmă.
La versiunea prezentă, n-am adăugat nimic, afară de câteva notiţe
(semnalate ca adaosuri) care mi s-au părut indispensabile din pricina răsturnărilor epocii din ultimii zece ani.”
