Duminică, 29 martie, are loc la Teatrul Nottara premiera spectacolului “Vestul singuratic“ de Martin McDonagh, în regia lui Cristi Juncu, o satiră năucitoare şi amară a vieţii unei mici comunităţi din Irlanda.
Montarea are o distribuţie de zile mari, reunind trei actori de forță: Andi Vasluianu, Vlad Zamfirescu și Florin Piersic Jr., alături de un personaj feminin, interpretat în dublu rol de Ioana Calotă şi Corina Dragomir.
Cu aerul său de gentleman rebel, Martin McDonagh este unul dintre cei mai importanţi dramaturgi contemporani irlandezi şi, de asemenea, un foarte apreciat scenarist şi regizor de film. La o scurtă trecere în revistă a activităţii sale, cititorul este impresionat de portofoliul de premii şi nominalizări.
„Vestul singuratic“, text scris în 1997 (şi nominalizat, doi ani mai târziu, la Premiul Tony pentru Cea mai bună piesă), face parte din „Trilogia Leenane“ a lui McDonagh, alături de mult apreciata „Regina frumuseţii din Leenane“ şi de „Craniul din Connemara“ (cu care a fost nominalizat, tot în 1997, la Premiul Laurence Olivier pentru Cea mai bună comedie).
Regizorul Cristi Juncu se referă la „Vestul singuratic“ ca la unul dintre „marile texte ale dramaturgiei contemporane“. Continuă, afirmând: „În copilărie nu ştim ce e bine şi ce e rău. Suntem amorali. Suntem inocenţi. Din cauza asta copiii care au făcut ceva rău nu ajung la închisoare – considerăm că nu sunt încă responsabili pentru faptele lor. Nu sunt încă civilizaţi. Sunt încă prădători. Sunt în perioada jurasică a evoluţiei. Dar îi iubim. Mai mult, copiii sunt, în ordinea mântuirii, modele! Doar fiind ca ei vom intra în Împărăţia Cerurilor! «Vestul singuratic» ne spune o poveste cu nişte oameni care au rămas, la patruzeci de ani, precum copiii“.
Povestea
Doi fraţi, Coleman şi Valene, dau impresia că stau pe nişte butoaie de pulbere şi că sunt gata să explodeze în orice moment. Relaţia dintre cei doi fraţi care şi-au pierdut tatăl în urma unui „accident“ cu o armă de foc este una stranie, construită din conflicte şi certuri permanente. Schimburile de replici sunt sclipitoare, iar personajele par să calce apăsat şi zgomotos pe o coardă deja mult prea întinsă. Unul dintre ei, Valene, colecţionează statuete religioase, iar celălalt – Coleman – şi-a făcut un obicei din a merge la înmormântări în principal pentru mâncarea servită. Fiecare îl provoacă pe celălalt, împingându-l spre limitele răbdării, singurul care încearcă să repare întrucâtva relaţia disfuncţională a fraţilor Connor fiind preotul Welsh. Dar sfaturile lui par să rămână neauzite pentru Coleman şi Valene, ca de altfel pentru toţi locuitorii satului în care îşi are parohia. Însă, într-o răsturnare aproape mistică a rolurilor, se dovedeşte că tocmai cel care trebuia să fie salvatorul comunităţii îşi aşteaptă salvarea de la cei rătăciţi.
O comunitate, fie ea din Irlanda sau de oriunde, ne spune mai mult despre fiinţa umană decât zeci de tratate de psihanaliză, se arată în caietul de prezentare al spectacolului. Aşa că sunteţi invitaţi să intraţi în lumea plină de violenţă, de umor negru, dar şi de neaşteptată compasiune a fraţilor Connor, a părintelui Welsh şi a frumoasei Girleen Kelleher.
Iată o mică mostră de umor irlandez din textul acestui spectacol:
Welsh: Sunt un preot jalnic, asta sunt. Nu-s deloc în stare să-l apăr pe Ăl-De-Sus când îl vorbeşte cineva de rău, şi nu-i asta cea mai mare calitate a unui preot?
Coleman: Lasă, bă, părinte, că-s o grămadă mai răi ca tine, sun’ sigur. Tu ai o problemă. Eşti prea moale. Bagi frica-n sticlele dă whisky şi ţi s-a blegit credinţa. Dacă lăsăm astea doparte, eşti ok. În primu’ rând, tu nu profiţi dă bieţii copilaşi, şi uite, deja ai avantaj în faţa la juma’ dîn popii dîn Irlanda.
Welsh: Asta nu mă-ncălzeşte, şi-oricum procentu-i cam exagerat. Nu-s bun de nimic, am o parohie jalnică şi cu asta basta. Două crime la catastif şi pă nici unu’ dîn ei nu po’ să-i fac să se confeseze. Decât că pariază la cursele de cai şi că au gânduri necurate, decât atât să confesează, ticăloşii.
Coleman: Bă, părinte, nu cre’ că-i bine să-mi zici mie ce-ţi confesează oamenii. Pă chestia asta po’ să fii şi escomunicat. A fos’ şi-un film pă chestia asta.
Welsh: Vezi?
Coleman: …cu Bronson.
Welsh: Nu-s bun de nimic.
