30.3 C
București
joi, 11 iunie 2026
AcasăSpecialOktoberfest începe, joi, în Capitală

Oktoberfest începe, joi, în Capitală

Festivalul Oktoberfest începe joi, în Sectorul 6 al Capitalei, cu o paradă de costume bavareze, conform Agerpres.

În cadrul festivității de deschidere, la ora 17,00 se va "da cep butoiului" cu bere, gest simbolic ce anunță startul distracției marca Oktoberfest. Nu vor lipsi mezelurile și preparatele tradiționale, bucătarii și hangiii bucureșteni, care vor încânta simțurile vizitatorilor cu bucate alese.

Citește și: Festivalul Oktoberfest începe, joi, la Brașov

În premieră, cortul Oktoberfest va fi dotat cu balcoane din lemn, unde vor fi amplasate lojele. Alte noutăți pregătite de organizatori sunt unchiul Hans, mascota Oktoberfest de 2,5 metri înălțime, dar și o paradă cu cinci "atelaje" specifice, căruțe și care alegorice. Parada va avea loc pe traseul parcarea Plaza Mall — str. Lujerului — bd. Iuliu Maniu — Veteranilor — bd. Iuliu Maniu — str. Lujerului — parcarea Plaza Mall. Vor defila zece căruțe și care alegorice pline cu butoaie cu bere, bavarezi și bavareze, tirolezi și tiroleze.

De asemenea, sunt invitate cele mai "tari" cluburi din domeniul salsa și latino. Pe lângă concursul de frumusețe adresat doamnelor și domnișoarelor, va avea loc și unul pentru desemnarea regelui festivalului. În fiecare seară va fi o etapă de concurs în urma căreia va fi desemnat un câștigător, urmând ca pe 5 octombrie regii din fiecare seară să se bată în finală. Pentru a câștiga coroana butoiului cu bere, acesta va trebui să fie cel mai bun în a face declarații de dragoste. Premiul va fi pe măsură, un dozator de bere instalat la rege acasă și plinul cu butoaie timp de o lună.

Anul acesta Miss Oktoberfest nu va fi doar una. Alături de ea vor fi mai fi alese Miss Heidi și Miss Popularitate. Miss Oktoberfest va fi regina berii și va primi ca premiu vouchere de turism și o cameră foto performantă. Miss Heidi va primi trusou și o ladă de zestre iar Miss Popularitate, un frigider plin cu doze de bere.

"Oktoberfest Zeitung!", o gazetă de hârtie cu mirosul literelor proaspăt tipărite, constituie o altă noutate. În cadrul festivalului se vor colecta și recicla pahare de plastic iar premiile vor fi pe măsura implicării și efortului.

Trupa bavareză de la Onkle Hans de acasă va face un show de zile mari pe scena Oktoberfest București de joi până lunea viitoare.

O petrecere se va da în marele cort din parcarea Plaza România, timp de 11 zile, până pe 5 octombrie, dată până la care ține festivalul.

Cele mai citite

Trump atacă dur Teheranul: Iranul a pierdut timp prețios și va suporta consecințele

Trump a descris, de asemenea, situația armatei iraniene în termeni extrem de duri, susținând că structurile sale militare ar fi profund slăbitePreședintele american Donald...

Iulian Stanciu își transferă participația din eMAG către Prosus. Grupul anunță investiții record de 1,2 miliarde lei

Mișcarea vine la 17 ani de la preluarea eMAG și la 14 ani de la începutul parteneriatului cu Naspers (actualul Prosus), acționar majoritar al...

Funky Citizens respinge acuzațiile CSM: Exercitarea drepturilor constituționale nu poate fi considerată atac la justiție

Organizația respinge acuzațiile privind implicarea în „campanii de denigrare” sau aliniere politicăAsociația Funky Citizens reacționează la Hotărârea nr. 1348 din 9 iunie 2026 a...
Ultima oră
Pe aceeași temă