20.6 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialCare este ora ideală de începere a programului de muncă

Care este ora ideală de începere a programului de muncă

Tot mai multe studii arată, în ultima vreme, că, pentru mulţi dintre noi, programul de lucru este total nesincronizat cu ceasul nostru biologic. În consecinţă, experţii îi sfătuiesc pe angajatori să ia urgent măsuri.

Somnul este „o resursă strategică” pe care cele mai multe companii o ignoră, este de părere Christopher Barnes, profesor de management la o universitate din Washington, SUA, citat de BBC. El spune că dacă programul de lucru este corelat cu obiceiurile de somn al lucrătorilor, munca depusă va fi mai inovatoare şi de o calitate mai bună, întrucât ei vor fi mai focusaţi, mai puţin stresaţi şi, în general, mai sănătoşi. Şi contrariul este la fel de adevărat – când salariaţii sunt privaţi de somn există toate posibilităţile să facă greşeli şi să se rănească la locul de muncă.

Cercetarea profesorului american a demonstrat chiar şi faptul că păsările de noapte se comportă mai puţin profesional dimineaţa decât noaptea, iar cei cărora le place să se trezească devreme sunt mai ineficienţi seara.

Şi nu este vorba de cât de mult dormi. Ritmul circadian este cel care decide dacă eşti productiv sau nu la 8 dimineaţa. Fiecare organism, de la bacteriile primitive la fiinţele umane, au un ceas biologic intern, spune Till Roenneberg, profesor de cronobiologie la Universitatea din Munchen, citat de BBC. Iar acest ceas poate varia foarte mult în funcţie de persoană. „Este ca la picioare, spune el, unii oameni se nasc cu picioare mari, iar alţii cu picioare mici, dar cei mai mulţi sunt undeva la mijloc.”

Potrivit lui Roennenberg, problema este că vieţile noastre nu ţin cont, în mod obişnuit, de ritmul circardian, cum s-ar întâmpla dacă ne-am petrece timpul afară, la lumină naturală. Această nepotrivire face ca majoritatea oamenilor să sufere de ceea ce el numeşte „diferenţa socială de fus orar”. Profesorul estimează că peste 70% din populaţie se trezeşte mai devreme decât ar trebui şi de aceea nu sunt niciodată bine odihniţi şi nu au randament maxim la serviciu. De aceea, multe companii au adaptat puţin programul de lucru la ceasurile biologice ale angajaţilor, acesta începând la 8 sau 9 dimineaţa.

Nepotrivirea dintre ceasul biologic şi program începe încă din copilărie şi adolescenţă, spune Paul Kelley de la Institutul de Somn şi Neuroştiinţe din cadrul Universităţii Oxford, Marea Britanie. El a arătat că în cele mai multe şcoli din lume, cursurile încep prea dimineaţă, iar copiii şi tinerii se trezesc cu cel puţin trei ore mai devreme decât le spune ceasul biologic. Consecinţa este o privare cronică de somn, care le afectează abilitatea de a se concentra şi care ar putea duce, pe termen lung, la diverse probleme de sănătate, ca obezitatea sau diabetul.

Pe măsură ce îmbătrânim, ceasul biologic se schimbă şi unele persoane se trezesc tot mai devreme, dar Kelly consideră că asta se întâmplă mult mai târziu, aproape de pensionare, iar oamenii care muncesc încă se trezesc prea devreme. În opinia sa, ora ideală de începere a serviciului ar fi 10,00 dimineaţa.

Cele mai citite

Opt activiști pentru climă au fost arestați pe aeroportul din Munchen după ce au pătruns pe pista lui

Aeroportul din Munchen s-a confruntat cu perturbări semnificative sâmbătă dimineața, când activiștii pentru climă din cadrul mișcării Last Generation au pătruns în incinta aeroportului...

A fost găsită fetița dispărută la Iași. Alazaroaie Riana Danielle a plecat de la școală, dar nu mai ajunsese acasă

ALAZAROAIE RIANA DANIELLE are 10 ani și fusese văzută ultima dată purtând uniforma școlară. La momentul dispariției, ea se afla pe raza municipiului Iași,...

O bonă din București a lovit copilul pe care îl avea în grijă. Femeia a fost reținută

Vineri, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 22 Poliție au pus în aplicare un mandat de aducere emis pe numele...
Ultima oră
Pe aceeași temă