23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialOsteria Francescana, cel mai bun restaurant din lume

Osteria Francescana, cel mai bun restaurant din lume

Dacă anul trecut, restaurantul celebrului chef italian Massimo Bottura a ieșit pe locul al doilea în competiția „Worldʹs 50 Best Restaurants“, anul acesta a fost încoronat ca rege!

Restaurantul italian „Osteria Francescana” din Modena, aparţinând chef-ului Massimo Bottura, a obţinut primul loc în clasamentul din acest an al celor mai bune 50 de restaurante din lume (Worldʹs 50 Best Restaurants), dat publicităţii luni la New York, după ce anul trecut ocupase locul al doilea, informează Reuters.

Restaurantul spaniol „El Celler de Can Roca” din Girona, câștigătorul de anul trecut, s-a situat în acest an pe poziţia a doua, în timp ce restaurantul newyorkez „Eleven Madison Park” a fost votat al treilea în acest clasament sponsorizat de brandurile italiene de apă minerală San Pellegrino și Acqua Panna.

Juriul a fost format din aproape 1.000 de bucătari, critici și experţi din domeniu.

Deși clasamentul din 2016 cuprinde restaurante din 23 de ţări de pe șase continente, jumătate din restaurantele prezente în Top 50 se regăsesc în Europa. Cel mai bine cotat restaurant asiatic din listă a fost pentru al doilea an consecutiv restaurantul japonez „Narisawa” din Tokyo, care a ocupat poziţia a opta.

Locul al patrulea în Top 50 a fost ocupat de restaurantul peruan „Central”, urmat de „Noma”, din Danemarca, pe locul al cincilea, de „Mirazur” din Franţa pe locul al șaselea și de „Mugaritz” din Spania pe șapte.

Festivitatea de premiere organizată în mod tradiţional la Londra, de la evenimentul inaugural din 2002 până anul trecut, se află într-un turneu mondial care include orașul New York anul acesta, urmând să fie organizată la Melbourne (Australia) în 2017.

Cele mai citite

România aniversează 20 de ani de apartenență la NATO. Mesajul președintelui Klaus Iohannis

La celebrarea a 20 de ani de la aderarea României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, președintele Klaus Iohannis a declarat că NATO este...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Peste 6000 de elevi s-au înscris la finala națională a concursului european de educație financiară European Money Quiz

Peste 6.260 de elevi, cu vârsta între 13-15 ani, din 390 de școli, licee și colegii de la nivel național s-au înscris la ediția...
Ultima oră
Pe aceeași temă