10.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialPremieră: din 2016 curajoșii pot urca cu ghid românesc cel mai înalt...

Premieră: din 2016 curajoșii pot urca cu ghid românesc cel mai înalt și dificil vârf din America: Denali, 6.195 de metri

Începând cu 2016, românii pot accesa în premieră o expediție organizata de către o agenție românească, pe Denali (6.195 de metri), cel mai înalt vârf din America de nord, situat aproape de cercul polar, în Alaska. Denali face parte din circuitul Seven Summits, al celor mai înalte vârfuri de pe cele 7 continente.

Extreme Travel, prima agenție de turism de aventură din România, este cea care lansează această premieră pe piața de turism românească. Ascensiunea pe Denali este una cu un grad sporit de dificultate, din cauza temperaturilor scăzute și a vremii imprevizibile. Acolo nu există porteri (cei care cară bagajele alpiniștilor) așa că tot echipamentul și proviziile trebuie să fie cărate de membrii expediției, cu sania.

Acest program, care durează două săptămâni, se adresează doar turiștilor bine antrenați, care au mai escaladat până acum și alte vârfuri de peste 5000 de metri. Noi vom pune la dispoziție echipamentul tehnic și logistic necesar. Expediția este programată pe 10 iunie 2016, iar înscrierile se pot face doar până la finele acestui an”, spune Radu Vatcu, alpinist, ghid și fondatorul agenției.

Descrierea rutei:

Lungimea totală a rutei clasice – West Buttress este de aproximativ 20 km. cu o diferență de nivel de 4 120 m. Temperaturile de -35 de grade sunt obișnuite pe tot parcursul traseului iar vremea rea te poate ține blocat și două săptămâni.

Extreme Travel a marcat anul acesta o premieră exotică în zona turismului: prima traversare în cadrul unei expediții turistice românești a celui mai arid deșert din lume, deșertul Atacama, din America de Sud, apoi peste munții Anzi către cel mai mare deșert de sare al lumii, Salar de Uyuni în Bolivia.

 

Cele mai citite

Liniile STB care duc la Arena Națională, modificate cu ocazia partidei FCSB – Rapid

În această sâmbătă, liniile 86, 90 și 143 vor funcționa pe trasee temporar modificate, informează Societatea de Transport București (STB). “Cu ocazia organizării meciului de...

Marseille, Atalanta, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat în „careul de ași” al Europa League

Olympique Marseille, Atalanta Bergamo, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat joi seară în semifinalele Europa League, după meciurile din manşa secundă a „sferturilor”. Liverpool...

SRI va gestiona sistemul informatic al ANAF

Proiectul de lege privind gestionarea sistemului informatic al ANAF de către SRI a primit un raport favorabil din partea comisiilor de specialitate și se...
Ultima oră
Pe aceeași temă