14.4 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăSpecialProiect. Plajele din sudul litoralului, extinse cu zeci de hectare

Proiect. Plajele din sudul litoralului, extinse cu zeci de hectare

Plajele din zona sudică a litoralului au fost extinse cu câteva zeci de hectare cu ajutorul unui proiect finanţat prin Programul Operaţional de Mediu, în valoare de 170 de milioane de euro, a anunţat, vineri, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), citat de Agerpres

“Începând din acest an, turiştii români şi străini se pot bucura de plaje noi, mult extinse, în zona sudică a litoralului românesc. Plajele din Mamaia Sud, Tomis (Nord, Centru, Sud) şi Eforie Nord, cele care au fost incluse în proiect, apăreau, până nu demult, în studiile de specialitate, ca fiind în pericol de a se îngusta până la dispariţia totală! După finalizarea lucrărilor, aceste plaje nu doar că au fost salvate, prin intervenţii tehnice care le asigură stabilitatea pentru cel puţin 50 de ani, dar au fost şi extinse, spre mare, cu peste 100 de metri lăţime. Odată cu finalizarea acestui proiect de amploare, teritoriul ţării noastre a crescut cu circa 42 de hectare. Sunt convinsă că, imediat ce sezonul estival începe, zona litoralului sudic al Mării Negre va fi extrem de vizitată de turişti, pentru că plajele de aici fac diferenţa”, a declarat secretarul de stat pentru Ape în Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) Olimpia Negru. 

Administraţia Bazinală de Apa Dobrogea – Litoral (ABADL) a finalizat pregătirile începute încă de la jumătatea lunii februarie şi a predat, în data de 1 aprilie 2016, operatorilor de plajă, primele sectoare ecologizate. Restul loturilor au fost preluate de operatori în data de 15 aprilie 2016. 

Pentru ca plajele să fie pregătite pentru minivacanţa de Paşte şi 1 Mai, ABADL a efectuat lucrări manuale şi mecanizate de curăţare a acestora. Astfel, în urma acţiunii de ecologizare, angajaţii ABADL au adunat de pe plajele litoralului românesc aproape 2.000 de tone de deşeuri. 

Totodată, în această perioadă au fost adunate şi deşeurile aduse de valuri la mal, au fost evacuate depozitele de scoică, au fost colectate corpurile străine: lemn, plastic, sticlă, hârtie etc. De asemenea, a fost strâns nisipul din preajma aleilor de promenadă, au fost scoase gardurile de nisip montate înainte de sezonul rece pentru atenuarea efectelor eroziunii eoliene şi au fost reabilitate plajele erodate, prin transferul de nisip din depozitele existente pe litoral, fiind totodată nivelate suprafeţele de nisip. 

“În cadrul lucrărilor de protecţie a litoralului românesc s-a reuşit şi reabilitarea şi extinderea digurilor de suprafaţă pe o lungime de 4000 de metri şi a celor submerse pe 1.400 de metri. Activitatea de înnisipare a tuturor celor 5 sectoare de plajă s-a desfăşurat continuu, zi şi noapte, în perioada august – octombrie 2015, prin pomparea din adâncuri a aproximativ 3.500.000 metri cubi de nisip. Astfel, lărgirea plajelor s-a făcut până la o lăţime de 100 de metri, având cota superioară între 2,5 – 3 metri peste nivelul mării. Proiectul a fost finanţat prin Programul Operaţional de Mediu şi a costat 170,4 milioane de euro, din care aproximativ 15% a fost contribuţia statului român”, precizează Ministerul Mediului. 

Noile sectoare de plajă pot fi folosite de turişti odată cu deschiderea sezonului estival din acest an. Conform legislaţiei naţionale şi europene, aceste suprafeţe de plajă, construite prin fonduri europene, pot fi închiriate operatorilor economici doar după finalizarea procesului de întabulare a acestora. Până atunci, ele fac parte din domeniul public al statului şi pot fi folosite cu titlu gratuit de către cetăţeni. 

Cele mai citite

Lukașenko îl contrazice pe Putin: teroriștii de la Moscova ar fi vrut inițial să fugă în Belarus

Președintele din Belarus a prezentat marți o versiune care contrazice afirmațiile lui Vladimir Putin despre atacatorii din Moscova. Dacă președintele rus a spus că...

Tehnologia europeană din spatele mașinilor zburătoare a fost vândută în China

Tehnologia din spatele mașinilor zburătoare, dezvoltată inițial și testată cu succes în Europa, a fost cumpărată de o firmă chineză, notează BBC. Propulsat de un...

Aproape 100 de persoane sunt încă date dispărute după atacul de la Moscova

În jur de 95 de persoane sunt încă dispărute după atacul de săptămâna trecută din apropierea Moscovei, când bărbați înarmați au deschis focul la...
Ultima oră
Pe aceeași temă