10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialRegal de trupe românești la Fire In The Park Rock Fest

Regal de trupe românești la Fire In The Park Rock Fest

Nu mai puțin de 18 trupe românești vor susține concerte la prima ediție a Fire In The Park Rock Fest, eveniment care va avea loc vineri, 18 și sâmbătă, 19 septembrie. la Halele Carol din București. În ambele zile porțile festivalului se vor deschide la orele 14.00, iar concertele vor începe de la orele 16.00 și se vor încheia în jurul orelor 3.00.

Festivalul, organizat pentru a celebra 15 ani de la înființarea clubului bucureștean Fire Club, se dorește o frumoasă aducere aminte a momentelor speciale trăite de-a lungul acestui interval de timp, atât de artiști cât și de fanii lor, în perimetrul Fire Club, dar și un prilej de a prelungi senzația de vacanță de vară.

Majoritatea trupelor care vor concerta în acest sfârșit de săptămână în vechile spații industriale ale Fabricii Hesper, a căror valoare istorică se dorește a fi pusă în valoare în cadrul unui proiect de reconversie a lor într-un centru cultural și de evenimente neconvențional, au urcat de mai multe ori pe scena clubului din Gabroveni.

”Pentru numeroase trupe ro­mâ­nești, scena Fire Club a constituit o rampă de lansare pe dificilul drum al consacrării, iar acum am vrea să sărbătorim împreună realizările noastre”, a spus Bogdan Berneagă, sau Don cum îi spun prietenii, unul dintre asociații Fire Club.

”Așa cum Fire Club a devenit în timp o stare de spirit, ne-am dori ca Fire In The Park Rock Fest să devină un festival tradițional pe care să-l organizăm în fiecare an, la începutul toamnei, pentru a prelungi puțin atmosfera de vacanță pe care o trăiești atât de intens vara. Porțile Halelor Carol se vor deschide la miezul zilei pentru ca iubitorii de muzică, vară și petreceri să aibă timp să se bucure atât de concertele trupelor favorite, cât și de poveștile cu prietenii, mai vechi sau mai noi, la umbra copacilor încă verzi, la o bere, două sau nouă. Vorba vine. Am ales ca festivalul să aibă loc vineri și sâmbătă tocmai pentru ca cei prezenți să poată petrece la maximum până aproape de ivirea zorilor, mai ales că prognoza meteo anunță vreme deosebit de frumoasă. Duminică toată lumea va avea timp suficient să se refacă pentru a începe o nouă săptămână”. Cât despre ediția de anul viitor, Bogdan Berneagă ne-a mărturisit: ”Ne dorim ca la următoarea ediție a Fire In The Park Rock Fest să invităm și trupe de afară și evident să îndreptăm toate stângăciile, inerente, ale debutului”.

Concertele din cadrul festivalului se vor desfășura pe două scene, alternativ, astfel încât programul trupelor să nu se suprapună în nici un moment, iar headliner-ii fiecărei seri să cânte câte 60, respectiv 75 de minute.  

Pe scena principală vor concerta câte patru trupe, în fiecare zi, iar pe scena secundară câte cinci, urmând ca în pauze atmosfera să fie asigurată de mai mulți DJ cunoscuți. Toate acestea vor însuma nu mai puțin de 22 de ore de muzică, în cele două zile ale festivalului. Biletele pentru Fire In The Park Rock Fest au fost puse în vânzare în rețeaua Eventim și în rețeaua IaBilet.ro, la prețul de 35 de lei pentru un bilet pe o zi și 49 de lei abonamentul pentru cele două zile. Biletele se vor putea cumpăra și de la intrarea în Halele Carol.   

Program

Vineri, 18 septembrie a.c.

 Scena principală:

Days of confusion 17:10 – 18:00

Luna amară 19:30 – 20:20

Bucovina 21:50 – 22:50

Implant pentru refuz 0:40 – 1:55

 Scena secundară:

For the wicked 16:00 – 16:50

The kryptonite sparks 18:20 – 19:10

Domination 20:40 – 21:30

Diamonds are forever 23:30 – 0:20

Breathelast 2:15 – 3:05

Sâmbătă, 19 septembrie a.c.

 Scena principală:

Pinholes 17:10- 18:00

E.M.I.L. 19:30 – 20:20

Omul cu șobolani 21:50 – 22:50

Vița de vie 0:40 – 1:55

 Scena secundară

Arashai 16:00 – 16:50

Up To Eleven 18:20 – 19:10

Flesh Rodeo 20:40 – 21:30

Zob 23:30 – 0:20

Oblx & mp13 (live band) 2:15 – 3:05

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă