12.7 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăSpecialS-a deschis tradiţionalul Târg de Fete de pe Muntele Găina

S-a deschis tradiţionalul Târg de Fete de pe Muntele Găina

Cea mai mare sărbătoare populară în aer liber din România se desfăşoară din nou, sâmbătă şi duminică, pe Muntele Găina.

La acţiune sunt aşteptaţi câteva mii de oaspeţi.

Ediţia din acest an cuprinde spectacole de muzică uşoară şi populară, un concert al trupei Voltaj, petreceri, focuri de tabără şi focuri de artificii, informează Mediafax.

Târgul de Fete este organizat atât în Avram Iancu, localitatea de la poalele Muntelui Găina, cât şi pe un platou de pe munte aflat la o altitudine de aproape 1.500 de metri.

Acţiunea a debutat, sâmbătă, în localitatea Avram Iancu, unde a avut loc o paradă a portului popular din zona Ardealului, dar şi din alte regiuni.

Deschiderea oficială a sărbătorii a fost făcută de către tulnicăresele din Avram Iancu, tulnicul fiind un simbol al Ţării Moţilor, dar şi al Târgului de Fete.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Melinda Gates a ieșit din fundația pe care o fondase cu fostul ei soț Bill Gates

Melinda Gates, care a prezidat una dintre cele mai influente fundații filantropice din lume, a anunțat luni că părăsește organizația pe care a fondat-o...

Curtea Constituțională discută sesizarea privind comasarea alegerilor

Curtea Constituţională a României (CCR) dezbate, astăzi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) în legătură OUG privind organizarea alegerilor din 9 iunie.Este...

Hezbollah: Locuitorii strămutați israelieni se pot întoarce acasă dacă se încheie războiul

Şeful grupării insurgente libaneze Hezbollah, Sayyed Hassan Nasrallah, a declarat luni că locuitorii din nordul Israelului care s-au refugiat în alte zone din ţară...
Ultima oră
Pe aceeași temă