14.8 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialTIFF-ul se mută la București

TIFF-ul se mută la București

O selecție a celor mai bune filme din programul celei de-a 14-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania care s-a încheiat de curând la Cluj va rula, începând de astăzi, la Cinema Elvira Popesco din București.

În Retrospectiva TIFF pot fi vizionate trei dintre filmele distinse cu cele mai importante premii la ediția recent încheiată la Cluj-Napoca: „Incendiul” (regia Juan Schnitman), câștigătorul Trofeului Transilvania, „Lecția” (regia Kristina Grozeva, Petar Valchanov), recompensat cu Premiul pentru regie și Premiul de interpretare, acordat actriței Margita Gosheva, „Despre oameni și oi”(regia Grímur Hákonarson), care a obținut Premiul Special al Juriului și Premiul Publicului, și „Comoara” lui Corneliu Porumboiu, care a câștigat Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea Lung-metraj.

De neratat sunt și „The Look of Silence”, continuarea multi-premiatului „The Act of Kil-ling”, în care regizorul Joshua Oppenheimer își îndreaptă atenția dinspre criminali înspre victimele masacrului din Indonezia în anii ’60; „In the Basement”, noul documentar marca Ulrich Seidl, despre secretele pe care le ascund pivnițele austriecilor; „A Pigeon Sat on a Branch Reflecting on Existence”, filmul care i-a adus lui Roy Andersson Leul de Aur la Veneția; „La isla minima” (regia Alberto Rodriguez), un „True Detective” spaniol, distins cu zece premii Goya; „Force Majeure”, propunerea Suediei la Oscar, premiat la Cannes 2014; „Un illustre inconnu”, un thriller psihologic cu Mathieu Kassovitz, și „Silent Heart”, cel mai recent film semnat de Bille August.

La București va rula și „1001 Grams” (regia Bent Hamer), propunerea Norvegiei la Oscar pentru 2014, o comedie despre o cercetătoare care studiază „greutatea perfectă a unui kilogram” și își re-cântărește propria viață.

Au avut parte de mii de spectatori, în Piața Unirii din Cluj, „Trash” (regia Stephen Daldry), filmul de închidere al
TIFF 2015, și „Slow West” (regia John Maclean), un western atipic cu Michael Fassbender pe afiș, premiat la Sundance. Din programul EducaTIFF, dedicat elevilor, pot fi văzute „My Skinny Sister” (regia Sanna Lenken) și „Jeremias” (regia Anwar Safa).   

PROGRAM – FILME DE TIFF LA BUCUREȘTI

 Miercuri, 17 iunie

18.00: Cum arată tăcerea  (regia Joshua Oppenheimer) – 1h 43min

20.00: Comoara  (regia Corneliu Porumboiu) – 1h 29min

22.00: Ilustrul necunoscut  (regia Matthieu Delaporte) – 1h 58min

 Joi, 18 iunie

18.00: Un porumbel cugetând pe o ramură (regia Roy Andersson) – 1h 41min

20.00: Lecția  (regia Kristina Grozeva, Petar Valchanov) – 1h 45min

22.00: În pivniță  (regia Ulrich
Seidl) – 1h 21min

 Sâmbătă, 20 iunie

14.00: Slăbănoaga de soră-mea  (regia Sanna Lenken) – 1h 35min – EducaTIFF

16.00: Cu inima împăcată  (regia Bille August) – 1h 37min

18.00: Gunoi  (regia Stephen Daldry) – 1h 54min

20.15: Incendiul (regia Juan
Schnitman) – 1h 35min

22.00: Mlaștina  (regia Alberto Rodriguez) – 1h 26min

 Duminică, 21 iunie

11.00: Jeremias  (regia Anwar Safa) – 1h 35min – EducaTIFF

16.30: 1001 Grame  (regia Bent Hamer) – 1h 33min

18.15: Vestul liniștit (regia John Maclean) – 1h 24min

20.00: Despre oameni și oi  (regia Grímur Hákonarson) – 1h 30min

22.00: Forță majoră  (regia Ruben Ostlund) – 2h

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 816. Președintele Bulgariei, filo-rus, susține că Rusia nu poate fi învinsă

Președintele Bulgariei, Rumen Radev, cunoscut pentru opiniile sale favorabile Rusiei, a declarat că victoria Ucrainei în actualul război contra Rusiei este "imposibilă". Șeful statului bulgar...

Clotilde Armand și-a lansat o carte în care descrie lupta “nevăzută” din Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 și candidată la cel de-al doilea mandat, și-a lansat o carte pe care a intitulat-o "Din primărie. Partea nevăzută". O...

Gabriela Firea promite aeroportul București Sud

Gabriela Firea, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, promite că va construi aeroportul București Sud, în cazul în care va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă