13.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialVioloncelistul Adrian Naidin revine pe scena TNB

Violoncelistul Adrian Naidin revine pe scena TNB

Povești misterioase spuse șoptit pe un violoncel rebel, strunit de un muzician care și-a sedus publicul cu o voce minunată, cu delicatețea unui suflet de poet și cu o forță legendară.

Cel mai recent proiect al artistului Adrian Naidin – o colaborare cu Ionuț Micu, bateristul de la Compact -, va fi prezentat la Teatrul Național din București, Sala Studio, luni, 27 noiembrie, de la ora 20.00. Percuții în rafale și un violoncel rebel, etno și rock, apă și foc, mângâieri șoptite și ritmuri «Tari ca piatra». Doi muzicieni de forță se reunesc pentru o nouă aventură într-un univers imaginat la granița jazz-ului cu rock-ul, la granița muzicii culte cu un filon etno autentic. «Două instrumente: violoncel și tobe. Două sunete distincte. Două chipuri ale omului. Cel blajin, cald, adânc, interiorizat până la lacrimă. Celălalt, puternic, masculin, provocator. Vulcanic. Exploziv. Două lacrimi, care te ridică din scaun. Sunetele au o forță vulcanică, scot la lumină tot ceea ce oamenii nu îndrăznesc să spună. Mută munții din loc! », spune violoncelistul Adrian Naidin.

“Violoncelistul Adrian Naidin e un tăvălug, un vârtej, un bulgăre de foc… muzica clocotește în el, are un neastâmpăr de Ariel, e ca un om-orchestră, cântă în același timp mai multe cântece și povestește ce cântă, făcând educație muzicală publicului, ca un rapsod sui-generis. Vocea lui frumoasă, pe care ar invidia-o orice cântăreț de operă, nu este doar o voce naturală, este o voce cultivată, extrordinar de rafinată, iar esența acestui artist este Poezia. Îl cântă ca nimeni altul pe Nichita Stănescu, dar și pe alți poeți. Dincolo de toate, Adrian Naidin se cântă mai ales pe sine…”, spunea un critic despre Adrian Naidin.

Violoncelul lui Adrian Naidin spune povești. Sună ca o întreagă orchestra uneori, alteori șoptește sau îngână versuri. Strălucitor în partiturile clasice, ingenios și tehnic în jazz, plin de forță și har în folclor, Adrian Naidin explorează, delicat, dispoziții și nuanțe, pentru a ajunge la esențe. Îl secundează Ionuț Micu, de la trupa Compact, percuționist cu o admirabilă deschidere spre genuri contemporane, care adaugă un viguros filon etno-rock celor mai sofisticate acorduri fusion europene. Pornit dintr-o mare prietenie și desăvârșit în incredibile exerciții de virtuozitate, spectacolul îmbină ritmuri în forță și povești de demult, simboluri și refrene vechi, înnobilate cu un glam cult contemporan.

Violoncelistul Adrian Naidin și toboșarul Ionuț Micu, doi muzicieni desăvârșiți, ambii trecuți și prin proba de foc a legendarilor Phoenix, au imaginat impresionante compoziții hibride, explorând, fiecare în manieră proprie, filonul etno și ritmicitatea tradițională, pentru a le reinterpreta în manieră actuală.

 

 

Cele mai citite

Ministrul Bogdan Ivan anunță lansarea platformei #nofake pentru raportarea conținutului deepfake

Românii pot raporta conţinutul inadecvat pe care îl văd pe reţelele de socializare pe platforma „#nofake”, a anunţat vineri ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării,...

Zona din fața casei – amenajări necesare pentru a completa estetic și funcțional spațiul

În fața casei tale, există o zonă care poate fi un spațiu deosebit pentru a-ți...

Vrei să fii un angajator respectat și îndrăgit? Iată cum poți afla mai multe despre nevoile angajaților tăi

În lumea afacerilor, relația dintre angajatori și angajați este esențială pentru succesul pe termen lung al unei companii. Un șef atent la nevoile angajaților...
Ultima oră
Pe aceeași temă