13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialZiua Porților Deschise la Sarmisegetuza Regia

Ziua Porților Deschise la Sarmisegetuza Regia

 

Capitala dacică Sarmizegetusa Regia localizată azi în comuna Gradiştea Muncelului, Hunedoara, îşi deschide porţile către cei care doresc să o viziteze. Programul propus publicului se va desfăşura în data de 15 august, de Sfânta Marie Mare, în intervalul orar 10.00 – 18.00 şi va cuprinde un ghidaj amplu al monumentelor din cetate şi al cercetărilor arheologice aflate în curs; în acest context, o atenţie specială va fi acordată unei descoperiri recente, şi anume, o matriţă din bronz cu ajutorul căreia se ornamentau foi subţiri din metale preţioase (aur şi argint) sau din aliaj pe bază de cupru.

Ediție specială

Ediţia din acest an a evenimentului va fi una specială în cadrul căreia vizitatorii vor avea ocazia să interacţioneze cu tehnologii 3D de ultimă generaţie folosite pentru punerea în valoare a multora dintre vestigiile dacice din Munţii Orăştiei. 

De asemenea, vor fi prezentate şi cele mai recente reconstituiri şi scanări 3D ale artefactelor şi monumentelor dacice, realizate în cadrul proiectului

„Când viaţa cotidiană antică devine patrimoniu UNESCO. Scanarea, restaurarea digitală şi contextualizarea artefactelor dacice din Munții Orăștiei”. Proiectul este finanțat prin Mecanismul Financiar SEE 2009-2014 linia de proiecte: PA16/RO12 Conservarea și revitalizarea patrimoniului cultural și natural. Promotorul acestui proiect este Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, iar parteneri sunt Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Universitatea „Babeş-Bolyai“ şi Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane”, spun reprezentanții muzeului clujean. 

Cele mai citite

Dotează eficient și igienic spațiile sanitare ale afacerii tale!

Atunci când gestionezi o afacere este important să acorzi o atenție deosebită și spațiilor sanitare. Acestea nu trebuie să fie doar curate, ci și...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Cine nu este eligibil pentru Start-up Nation

Ediția din anul 2024 a programului Start-up Nation aduce modificări semnificative față de edițiile anterioare, inclusiv în ceea ce privește potențialii beneficiari, anunță o...
Ultima oră
Pe aceeași temă